StiriDiaspora Știri Probleme grave pe aeroportul din Amsterdam, provocate de o grevă spontană 

Probleme grave pe aeroportul din Amsterdam, provocate de o grevă spontană 

Probleme grave pe aeroportul din Amsterdam, provocate de o grevă spontană 
Greva spontană a lucrătorilor de la sol ai companiei KLM a dus, sâmbătă, la numeroase anulări de zboruri pe aeroportul Schiphol din Amsterdam, relatează dpa şi Reuters.

Aeroportul le-a cerut călătorilor să nu meargă la aeroport înainte de ora locală 15.00 (13.00 GMT), din motive de securitate, întrucât terminalul este supraaglomerat.

Călătorii au format cozi mari la ghişeele de check-in şi la controlul de securitate, în timp ce călătorii ale căror zboruri au fost anulate au aglomerat gările, sperând să se poată deplasa cu trenurile spre destinaţii din Germania sau Franţa.

Poliţia a închis ieşirile de pe autostradă spre aeroport sâmbătă după-amiază, în condiţiile în care cozile de la porţile de îmbarcare ieşeau din clădirea aeroportului, notează Reuters.

Circa 150 de angajaţi ai KLM care se ocupă de gestionarea bagajelor sunt în grevă, dar acţiunea lor nu este coordonată cu sindicatele, relatează agenţia naţională ANP.

Directorul operaţional al KLM este în negocieri cu lucrătorii în grevă. Compania aeriană olandeză recunoaşte probleme precum orarul încărcat de muncă şi personalul insuficient şi susţine că face tot ce poate pentru a identifica o soluţie.

[citeste si]

Alte știri de interes