StiriDiaspora Știri Presa străină: Guvernul român încearcă să evite ÎNCHISOAREA pentru o parte dintre membrii săi

Presa străină: Guvernul român încearcă să evite ÎNCHISOAREA pentru o parte dintre membrii săi

Viorica Dancila - Guvernul Romaniei
Îngrijorările Comisiei Europene faţă de preşedinţia semestrială a UE preluată de România sunt justificate, scrie presa din Belgia. Și asta pentru că puterea de la București vrea să modifice legile justiţiei, proasta gestiune a fondurilor europene dar şi discursul agresiv antieuropean dovedit de foarte mulţi oficiali români. 

 "Guvernul român este concentrat complet pe afacerile de corupţie din sânul guvernării şi încearcă să evite închisoarea, pentru o parte dintre membrii săi. Este singurul lucru de care este interesat în prezent. Aşadar, pot exista îndoieli că afacerile europene vor avea prioritate, în timp ce unele măsuri de pe agenda Guvernului român riscă să fie sancţionate de Comisia Europeană."

"Obiectivul acestui Guvern este de a impiedica trimiterea la închisoare a unui anumit număr de politicieni sau miniştri, fie că aşteaptă o condamnare, fie că au fost condamnaţi, şi ca atare, să revizuiască sistemul judiciar din România, în afara standardelor UE. Este doar una dintre probleme, printre altele, ca gestionarea fondurilor europene, dar şi faptul că România nu este centrul lumii.", a declarat  Jean-Michel De Waele, profesor de ştiinţe politice pentru digi 24.

Alte știri de interes