Numărul copiilor stabiliți în afara granițelor care primesc alocații din partea statului german aproape s-a triplat în ultimii ani, apropiindu-se de pragul de 300.000 de beneficiari. În fața cheltuielilor estimate la jumătate de miliard de euro anual, opoziția conservatoare (CDU/CSU) și partidul eurosceptic BSW cer oprirea sau indexarea acestor plăți. În replică, guvernul de la Berlin a explicat că jurisprudența Curții Europene de Justiție blochează orice modificare unilaterală.
Creștere de aproape trei ori a numărului copiilor care locuiesc în străinătate dar primesc alocații germane
Potrivit statisticilor oficiale ale Agenției Federale pentru Ocuparea Forței de Muncă (BA), citate de publicațiile Bild și Merkur.de, la finalul anului 2025 un număr de 291.292 de copii rezidenți în alte state europene sau din afara continentului beneficiau de alocații acordate de Germania (Kingergeld). Cifra indică o creștere de aproape trei ori comparativ cu nivelul înregistrat în anul 2011, când se raportau doar 103.559 de astfel de cazuri.
Anul trecut, cea mai mare parte a fost reprezentată de copiii beneficiarilor polonezi (112.384), urmați de beneficiarii germani (36.727), cehi (33.872) și români (32.459).
Pe fondul acestei evoluții, reprezentanții grupului parlamentar CDU/CSU solicită o schimbare radicală de direcție.
Într-un interviu acordat ziarului Bild, vicepreședintele grupului, Günter Krings (CDU), a evaluat impactul financiar asupra bugetului de asigurări sociale la o jumătate de miliard de euro pe an, subliniind că Germania a devenit principalul exportator de alocații pentru copii către celelalte state membre ale Uniunii Europene.
Krings a argumentat că nivelul ridicat al indemnizației germane reprezintă un stimulent major pentru familiile din Europa de Sud-Est care intenționează să migreze și a atras atenția asupra riscului de abuz.
Acesta a solicitat modificarea legislației comunitare și a transmis un mesaj ferm către instituțiile de la Bruxelles și partenerii europeni: „prietenii noștri din Comisie și din celelalte state membre ale UE trebuie să înțeleagă în sfârșit: nu vom mai tolera acest lucru”.
CSU cere eliminarea totală a alocațiilor germane pentru copiii care nu locuiesc în țară
La rândul său, Stephan Mayer, expert în politică internă al CSU, a cerut eliminarea totală a alocațiilor germane pentru minorii care nu locuiesc în țară. În cazul în care o astfel de măsură nu poate fi implementată rapid din punct de vedere juridic, oficialul solicită cel puțin indexarea a sumelor în funcție de nivelul costului vieții din statul de reședință al copilului, propunere dublată de un schimb mai eficient de date – revendicări adoptate deja la congresul federal al CDU din luna februarie.
Critici dure au venit și din partea liderei BSW, Sahra Wagenknecht, care a declarat pentru aceeași publicație că statul german se lasă „muls ca o gâscă de Crăciun”, cerând încetarea plăților pentru copiii care nu trăiesc efectiv pe teritoriul Germaniei.
Dreptul copiilor de a primi alocații este garantat de legislația europeană
Guvernul federal a respins însă solicitările venite din partea opoziției, relatează agenția AFP. Un purtător de cuvânt al Ministerului Federal de Finanțe a reamintit că dreptul cetățenilor europeni angajați în Germania de a primi alocații pentru copiii rămași în străinătate este garantat atât de legislația Uniunii Europene, cât și de cea națională.
Pentru a combate eventualele fraude, reprezentantul ministerului a indicat verificările derulate pe piața muncii, controalele autorităților fiscale și planul de acțiune aflat deja în aplicare la nivel guvernamental.
Dincolo de poziția executivului, orice tentativă de restrângere a acestor drepturi se lovește de bariere juridice stricte.
După cum notează Bild, Austria a încercat în anul 2022 să ajusteze alocațiile în funcție de costul vieții din țările de reședință ale copiilor, însă demersul a fost respins de Curtea Europeană de Justiție (CJUE). Judecătorii europeni au stabilit că măsura încalcă normele comunitare privind egalitatea de tratament, obligând statul austriac să restituie diferențele de bani reținute.
Prin urmare, o suspendare unilaterală a plăților de către Germania este imposibilă legal, întrucât ar contraveni dreptului european în vigoare.
Potrivit sursei citate, până în prezent, guvernul de la Berlin nu a anunțat intenția de a iniția o reformă politică de fond, preferând să se bazeze pe cadrul legislativ actual și pe mecanismele de control antifraudă.