StiriDiaspora Știri Internațional Octavian Ursu, primarul român al orașului german Görlitz, a obținut al doilea mandat

Octavian Ursu, primarul român al orașului german Görlitz, a obținut al doilea mandat

Octavian Ursu, primarul de origine română al orașului german Görlitz, a obținut al doilea mandat. El l-a învins din nou pe candidatul extremei drepte.

Octavian Ursu, politicianul german de origine română și candidat din partea Uniunii Creștin-Democrate (CDU), a câștigat, duminică, un nou mandat de primar al orașului Görlitz, situat în estul Germaniei. Potrivit presei locale, Ursu l-a învins în turul al doilea pe Sebastian Wippel, candidatul partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD).

Octavian Ursu a obținut 55,8% din voturi, în timp ce adversarul său a primit 44,2%, potrivit rezultatelor oficiale. Prezența la urne a fost de 56,8%, dintr-un total de aproximativ 44.500 de persoane cu drept de vot.

A doua vicorie a lui Octavian Ursu asupra candidatului de extremă dreapta

Victoria românului este trasă la indigo cu cea din 2019, când Ursu l-a învins pe același contracandidat, Sebastian Wippel, tot în turul al doilea. La acea vreme, scrutinul de la Görlitz a fost urmărit cu maximă atenție în întreaga Germanie, fiind considerat un test important pentru forțele de extremă dreapta.

În primul tur al alegerilor din acest an, desfășurat pe 10 mai, Ursu se plasase pe primul loc cu 49,1% din voturi, fără însă a depăși pragul necesar pentru a câștiga din primul tur. Sebastian Wippel obținuse atunci 44,3%, iar ceilalți candidați au înregistrat scoruri mult mai modeste.

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, care deține atât cetățenie română cât și germană, a salutat imediat rezultatul.

„Românul și europeanul Octavian Ursu a câștigat al doilea mandat de primar în Germania, la Görlitz. Din nou l-a bătut în al doilea tur pe un candidat al extremei drepte. E victoria lui, dar e și o victorie a valorilor europene”, a transmis Dominic Fritz.

Acesta a mai adăugat: „Un oraș condus de un bucureștean cu dublă cetățenie, română și germană”.

Görlitz este un oraș de graniță din landul Saxonia, aflat chiar la frontieră cu Polonia. Recent, localitatea a intrat în atenția publicului după tragedia din 18 mai, când o clădire din centrul istoric s-a prăbușit în urma unei explozii suspectate a fi cauzată de o scurgere de gaze. În acel accident și-au pierdut viața două românce.

Jurnalist cu peste 15 ani de experiență, specializat în monitorizare media, analiză de conținut și comunicare strategică. Redactor-șef adjunct al portalului ȘtiriDiaspora.ro și realizator al emisiunii „Departe de România”, care aduce în prim-plan vocile românilor din diaspora.
Alte știri de interes