Tragedia s-a produs sâmbătă, 8 august 2026, la Monfalcone, în Italia, potrivit informațiilor publicate de Rotalianul și preluate de presa locală.
Filofteia Șuiu avea 65 de ani și era originară din Stăuceni-Siliștea, județul Botoșani. Femeia plecase în Italia cu doar trei săptămâni înainte de tragedie, pentru a lucra ca îngrijitoare de bătrâni.
Drumul pe care îl începuse pentru a-și câștiga existența s-a încheiat însă tragic. În urma decesului, trupul femeii a fost depus la o casă mortuară din Italia, iar familia încearcă să facă toate demersurile pentru a o aduce în România.
Un prieten al familiei a publicat un apel emoționant pe Facebook, cerând sprijinul celor care pot contribui la acoperirea cheltuielilor.
„A venit în Italia să facă și ea un bănuț, dar a plecat dintre noi pe un drum fără întoarcere”, este mesajul transmis după moartea femeii.
Familia are nevoie de ajutor pentru repatriere
Cei apropiați își doresc ca Filofteia să fie adusă în România și înmormântată în localitatea natală. Costurile pentru repatriere, dar și cele pentru funeralii sunt însă greu de suportat pentru familie.
În aceste condiții, apropiații au lansat un apel public pentru donații și le cer oamenilor să ajute, indiferent de suma pe care o pot oferi.
„Cu inima frântă, vă cer sprijinul în aceste momente cumplite. Mama prietenului meu Cristi, doamna Suiu Filofteia (65 de ani, din Botoșani - Stăuceni Siliștea), a pierdut lupta cu viața la locul de muncă în Italia (Monfalcone), la doar trei săptămâni de când plecase să muncească pentru un bănuț.
Acum, familia face eforturi disperate să îi recupereze corpul și să o aducă acasă pentru ultima dată. Costurile pentru repatriere și înmormântare sunt uriașe, de aceea apelăm la bunătatea voastră. Orice mică donație contează enorm pentru a ajuta această familie greu încercată”, se arată în mesajul publicat online.
Familia speră să reușească să strângă suma necesară pentru repatriere, astfel încât Filofteia Șuiu să poată fi adusă în România și condusă pe ultimul drum alături de cei dragi.