StiriDiaspora Știri Măsuri tot mai stricte în UE. Granițele, trecute cu tot mai mare dificultate. Polonia impune restricții celor care vin din vestul Europei

Măsuri tot mai stricte în UE. Granițele, trecute cu tot mai mare dificultate. Polonia impune restricții celor care vin din vestul Europei

Polonia ar putea impune reguli mai stricte de intrare în țară, la frontiera cu Republica Cehă și Slovacia, pe măsură ce numărul cazurilor de Covid crește.

Ministrul polonez al Sănătății, Adam Niedzielski, a declarat că o decizie va fi luată săptămâna viitoare, conform DPA.

Frontierele ar rămâne deschise celor care au test negativ la Covid, a spus Adam Niedzielski, deși situația s-ar putea schimba în funcție de evoluția contaminărilor.

Niedzielski a spus că se așteaptă ca vârful actualei pandemii să fie atins în martie sau aprilie.

În prezent, Polonia cere călătorilor care intră în țară cu autobuzul sau trenul să stea 10 zile în carantină, cu excepția navetiștilor. Oricine are un rezultat recent, negativ la testul Covid sau poate dovedi că a fost vaccinat este, de asemenea, scutit de carantină.

Numărul infecțiilor este în creștere în Cehia și Slovacia, cu multe spitale pline. Cehia are o rată de infectare, în ultimele 14 zile, de 968 la 100.000 de locuitori, în timp ce incidența în Polonia este de 206, însă aici se testează mai puțin, relatează Mediafax.

[citeste si]

Bogdan Bolojan Este redactor-șef al publicației ȘtiriDiaspora din anul 2017.Are o experiență de 13 ani în presă. A fost asistent de producție TV, apoi reporter de televiziune și în final drumul l-a dus în presa scrisă. A fost timp de doi ani redactor la DCNews.ro, iar apoi a preluat proiectul publicației ȘtiriDiaspora.ro.
Alte știri de interes