Potrivit publicației La Repubblica, Draghi a declarat că relația dintre Europa și Statele Unite „s-a schimbat profund”, iar politica europeană bazată pe compromis și negociere „nu a dat rezultate”.
Fostul șef al BCE consideră că Uniunea Europeană trebuie să adopte o poziție mai fermă în fața Washingtonului și să își dezvolte propria autonomie strategică, inclusiv în domeniul apărării.
„Pentru prima dată, europenii sunt cu adevărat singuri”
În discursul său, Draghi a făcut una dintre cele mai puternice declarații din ultimii ani privind poziția Europei în lume.
„Pentru prima dată în memoria oamenilor, suntem cu adevărat singuri”, a afirmat acesta, potrivit ANSA.
Draghi a explicat că Europa nu mai poate presupune automat sprijinul militar și strategic al Statelor Unite, în timp ce China nu reprezintă o alternativă credibilă pentru continentul european. În acest context, el susține că UE trebuie să își construiască propriile capacități de apărare și să reducă dependențele externe.
Fostul lider italian a criticat și modul în care Uniunea Europeană a gestionat până acum tensiunile comerciale și geopolitice cu Washingtonul.
„Europa a căutat negocierea și compromisul. În mare parte, nu a funcționat”, a spus Draghi, conform ANSA Europa.
Acesta consideră că atitudinea prudentă și lentă a Bruxellesului a încurajat o escaladare a presiunilor externe și a slăbit poziția Europei în raport cu marile puteri globale.
Draghi cere integrare europeană mai profundă și apărare comună
Potrivit relatării din La Repubblica , Mario Draghi a susținut că simpla apărare a comerțului liber nu va mai fi suficientă pentru a proteja economia europeană într-o lume dominată de conflicte comerciale și protecționism.
Fostul premier italian pledează pentru o integrare mai profundă a Uniunii Europene, inclusiv prin coordonarea ajutoarelor publice și dezvoltarea unei politici comune de apărare.
El a făcut referire și la articolul 42.7 din tratatele UE, clauza care prevede apărarea reciprocă între statele membre. În opinia sa, aceasta trebuie transformată dintr-un principiu teoretic într-un mecanism concret, cu structuri de comandă și capacități reale de intervenție militară.
În finalul discursului, Draghi a transmis că actualul sistem decizional european nu mai corespunde provocărilor globale.
„Deciziile europene nu mai pot fi luate în cadrul instituțional actual”, a avertizat el, sugerând că Uniunea Europeană are nevoie de reforme majore pentru a putea reacționa rapid în fața crizelor economice, militare și geopolitice.