StiriDiaspora Știri Larisa Iordache nu va participa la finala de la bârnă, la olimpiadă. Anunț de ultimă oră

Larisa Iordache nu va participa la finala de la bârnă, la olimpiadă. Anunț de ultimă oră

Larisa Iordache nu va participa la finala olimpică de la bârnă, anunță Comitetul Olimpic și Sportiv Român într-o postare pe Facebook.

„Fără Larisa Iordache în finală olimpică! Problemele de la gleznă o împiedică pe Larisa să concureze azi. A încercat la încălzire câteva mișcări dar ea nu poate împinge în picior iar riscul unei accidentări e imens în aceste condiții. Toți suntem lângă ea! Capul sus, Larisa! Știm că în condiții normale ai fi luptat, ai fi arătat cât de frumoasă e gimnastica ta”, arată postarea.

Anterior, gimnasta, accidentată la gleznă, a transmis că este determinată să lupte pentru a-și împlini visul: o medalie olimpică. „Mulțumesc fanilor pentru toată susținerea din ultimele zile, pentru gândurile pozitive și pentru încrederea pe care mi-o oferă și pe care mi-au oferit-o în ultimele zile. Sper din suflet să fim fericiți după finala la bârnă”, a transmis pe 29 iulie Larisa Iordache, din Satul Olimpic.

Larisa Iordache a fost notată cu 14.133 în calificările de la Ariake Gymnastics Center. Larisa Iordache a evoluat în prima subdiviziune a concursului și a părut că a avut o problemă la aterizare, la glezna la care a fost operată de mai multe ori la tendonul ahilean, relatează Mediafax.

[citeste si]

Bogdan Bolojan Este redactor-șef al publicației ȘtiriDiaspora din anul 2017.Are o experiență de 13 ani în presă. A fost asistent de producție TV, apoi reporter de televiziune și în final drumul l-a dus în presa scrisă. A fost timp de doi ani redactor la DCNews.ro, iar apoi a preluat proiectul publicației ȘtiriDiaspora.ro.
Alte știri de interes