StiriDiaspora Știri Italia. Român ARESTAT după ce şi-a împins fosta iubită de pe bicicletă

Italia. Român ARESTAT după ce şi-a împins fosta iubită de pe bicicletă

Un român în vârstă de 30 de ani a fost arestat în Italia după ce a împins-o pe fosta sa iubită de pe bicicletă, cauzându-i acesteia răni grave, potrivit, forli24ore.it.

Cei doi se pare că s-au întâlnit întâmplător pe stradă când femeia se întorcea de la magazin, iar bărbatul a abordat-o şi i-a propus să vină cu el. Când aceasta a refuzat, românul a devenit recalcitrant și a urmărit-o pe fosta sa iubită, apoi a împins-o de pe bicicletă în timp ce mergea și s-a făcut nevăzut.

Tânăra a suferit o căzătură serioasă, motiv pentru care a avut nevoie de ajutor medical. O ambulanţă a transportat-o de urgenţă la spital.

Între timp, a fost anunțată și poliția, care a mers la spitalul unde a fost internată femeia.

Când echipajul a ajuns acolo, l-au găsit pe bărbat chiar în sala de așteptare.

Acesta a refuzat să se legitimeze și era în stare de ebrietate într-un loc public, motiv pentru care a fost sancționat.

Autoritățile au început o investigație în acest caz și urmează să se stabilească pedeapsa românului pentru actul de violenţă asupra fostei sale iubite.

[citeste si]

Alte știri de interes