StiriDiaspora Știri Italia. Cadavrul unui român a fost găsit în lacul de lângă restaurantul la care lucra

Italia. Cadavrul unui român a fost găsit în lacul de lângă restaurantul la care lucra

Noapte de coșmar în Italia: schimb de focuri în centrul orașului, o româncă rănită
Cadavrul unui bărbat de naționalitate română a fost găsit în lacul de lângă restaurantul la care era angajat. Iată declarația proprietarilor restaurantului la care muncea.

O intervenție a pompierilor din provincia Cuneo, Italia a avut loc sâmbătă 14 ianuari, la lacul artificial "La Sirenetta" din Savigliano.

La fața locului, cu puțin timp înainte de ora 13.00, au sosit echipe din Saluzzo, voluntari din Savigliano și câțiva oameni din echipa de scafandri din Torino. Motivul intervenției a fost recuperarea unui cadavru.

Vezi și: Italia. Ischia plânge moartea lui Iulian, un român de 35 de ani. "Giulio nu mai este printre noi, inima lui a cedat"

Cadavrul nu prezintă semne externe de violență

Potrivit investigațiilor carabinierilor, este vorba despre C.U., un bărbat născut în 1979, de origine română, angajat al societății care administrează restaurantul de lângă lacul artificial.

În momentul recuperării, după cum au raportat anchetatorii, la prima vedere cadavrul nu prezenta semne externe de violență: cele mai credibile ipoteze sunt, prin urmare, moartea din cauze naturale sau un accident tragic.

Autopsia, ordonată de procuratură, va clarifica acest aspect. Cadavrul a fost depus la spitalul SS. Annunziata din Savigliano pentru mai multe cercetări.

Vezi și: Cei doi husky pierduți din cauza viscolului în Italia își caută o nouă familie. Românul și-a dat viața pentru ei

Proprietarii restaurantului: „Întotdeauna l-am tratat ca și cum ar face parte din familie"

La câteva ore de la descoperire, proprietarii restaurantului "La Sirenetta" au oferit presei din Italia o declarație oficială de condoleanțe și de surprindere în urma evenimentului, pe care o redăm integral:

"Suntem consternați, această veste întristează profund compania. În calitate de colaborator era alături de noi de mulți ani și cunoștea foarte bine structura noastră. Era literalmente "unul din familie". Suntem alături de rudele, cunoștințele și prietenii săi în aceste momente foarte dificile și neașteptate".

----------------------------------------------------------------------

Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp, atunci când apare o nouă știre de interes EXCLUSIV pentru românii din ITALIA, puteți intra pe grupul de WhatsApp al cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următorul link-> https://chat.whatsapp.com/DIfmKOQTNNO5InDDSWwifG 

Alte știri de interes