Pompierii ISU Bucureşti-Ilfov au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la Institutul Clinic Fundeni din Bucureşti. Incendiul s-a manifestat în interiorul unui salon de la etajul al treilea, cu degajări de fum.
La sosirea primelor echipaje de intervenţie, personalul spitalului evacuase deja pacientul aflat în salonul în care izbucnise incendiul şi îl mutase într-o zonă sigură, informează Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă pe pagina de Facebook.
Ulterior, 37 de pacienţi aflaţi la etajul al treilea au fost evacuaţi, intervenţia fiind realizată cu sprijinul personalului spitalului, care a facilitat evacuarea rapidă şi în siguranţă.
Pentru gestionarea situaţiei au fost alertate 15 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţime, o autospecială de descarcerare, Detaşamentul Special de Salvatori şi şase echipaje SMURD.
Incendiul a fost lichidat şi nu mai sunt probleme deosebite. Nu au fost identificate victime.
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a declarat, la Digi24, că incendiul a izbucnit într-un singur salon, însă fumul s-a răspândit pe întreaga secție.
„Cel mai probabil incendiul a pornit de la o saltea, dar detaliile vor fi stabilite clar de pompieri”, a precizat Raed Arafat.
„În fum e mai dificil să evacuezi pacienții, dar pompierii au intervenit rapid. Nu sunt persoane nici măcar cu leziuni minore”, a mai spus șeful DSU.