StiriDiaspora Știri Edilul acuzat de relații sexuale cu minore în sediul primăriei a fost exclus din PNL

Edilul acuzat de relații sexuale cu minore în sediul primăriei a fost exclus din PNL

Primarul acuzat că ar fi făcut sex cu două minore chiar în sediul primăriei, a fost exclus din PNL, informează B1 TV. Decizia liberalilor vine la aproape două săptămâni după ce edilul s-a autosuspendat din funcţie, în aşteptarea aflării verdictului în cazul său.

Hotărârea de excludere a edilului din comuna Mogoşeşti-Siret, Damian Butnariu, a fost luată cu 29 de voturi pentru, două voturi împotrivă și un vot nul, de Biroul Politic Judeţean al PNL Iaşi.

Citește și Relații intime într-o primărie, cu două minore românce. I-a adus edilului la birou o copilă răpită de la şcoală

„Este un gest firesc şi aşteptat. Decizia excluderii primarului din Mogoşeşti-Siret a fost luată în unanimitate. E regretabil ce s-a întâmplat, fiind vorba de încălcarea valorilor şi principiilor, dar şi a codului etic al partidului. Nu e o decizie târzie, ci s-a luat în prima şedinţă de Birou Politic”, a declarat purtătorul de cuvânt al PNL Iaşi, Romeo Vatră.

Citește și Oreste Teodorescu, apel după scandalul „sex cu minore în primărie": „Faceți curățenie urgentă!"

Primarul Damian Butnariu, a anunţat pe 17 ianuarie că se autosuspendă din PNL, fiind implicat într-un dosar în care este acuzat că a făcut sex cu două minore de 17 ani, chiar în sediul Primăriei. Edilul spunea atunci că acuzaţiile care i se aduc sunt nefondate şi sunt un atac la adresa sa.

[citeste si]

Alte știri de interes