Primele concluzii ale anchetei, susținute de echipa finlandeză implicată în recuperarea victimelor, indică drept cauză principală epuizarea completă a rezervelor de aer, survenită după pierderea orientării într-un sistem subacvatic extrem de complex.
Grupul, format din doi cercetători, o studentă, un biolog marin și ghidul expediției, a coborât pe 14 mai într-o zonă situată la aproximativ 50–55 de metri sub nivelul mării. După accesul în prima cameră a peșterii, unde spațiul permitea o relativă libertate de mișcare, scafandrii au ales un coridor lateral care părea promițător la prima vedere.
Ancheta arată că acea alegere s-a dovedit decisivă. În loc să urmeze ruta principală de ieșire, dintr-o greșeală, aceștia au intrat într-un tunel secundar fără ieșire, unde structura pereților și depunerile de nisip au creat o iluzie optică puternică, amplificată de vizibilitatea redusă.
Iluzia care a schimbat totul
Sedimentele ridicate în apă au transformat complet percepția spațiului. Un „perete” de nisip depus pe fundul galeriei a creat impresia unui traseu continuu, în timp ce ieșirea reală era undeva în spate. În condiții de lumină artificială limitată și consum accelerat de aer, scafandrii și-au pierdut rapid reperele.
Specialiștii vorbesc despre un tip de eroare frecventă în scufundările în peșteri: confuzia vizuală în spații fără puncte de orientare stabile, unde fiecare galerie poate părea continuarea logică a traseului.
Un element esențial al anchetei îl reprezintă lipsa firului de ghidaj, cunoscut în scufundările tehnice drept „firul Ariadnei”. Acesta funcționează ca singură legătură fizică permanentă cu punctul de intrare. În acest caz, scafandrii nu au utilizat o astfel de linie de siguranță, ceea ce a eliminat singura metodă sigură de revenire în condiții de vizibilitate zero.
Ghidul expediției, Gianluca Benedetti, a fost descoperit separat, în prima cameră a peșterii. Ancheta preliminară indică faptul că acesta ar fi încercat să se întoarcă pentru a-i localiza pe ceilalți membri ai grupului, însă rezervele de aer s-au epuizat rapid în timpul manevrelor de căutare.
Moarte prin asfixie în adâncuri
Toate cele cinci decese au avut aceeași cauză: lipsa oxigenului. Nu au fost identificate urme de traumatisme. Autopsiile realizate în Italia urmează să stabilească dacă au existat factori suplimentari, precum narcoza azotică, care poate afecta judecata la adâncimi mari, sau acumularea de dioxid de carbon în urma efortului fizic intens.
Zona în care a avut loc tragedia se află la limita superioară a scufundărilor recreative. În Maldive, pragul legal este de aproximativ 30 de metri, în timp ce grupul a coborât aproape dublu. În plus, scafandrii ar fi utilizat aer comprimat standard, fără amestecuri speciale precum Trimix, recomandate pentru adâncimi peste 40 de metri.
Anchetatorii consideră că suprapunerea acestor factori – adâncimea mare, lipsa ghidajului și alegerea unui traseu secundar în interiorul peșterii – a creat condițiile unei tragedii fără întoarcere.