Căutările intense au continuat joi seara în Venezuela printre dărâmăturile clădirilor prăbuşite, în încercarea de a salva persoanele rămase blocate, la o zi după un dublu cutremur de mare intensitate care a provocat cel puţin 235 de morţi, conform celui mai recent bilanţ oficial, transmite vineri AFP.
"Din păcate, am primit aproximativ 235 de pacienţi aduşi fără semne vitale sau care au decedat imediat după sosirea în unităţile noastre medicale", a declarat ministrul Sănătăţii, Carlos Alvarado, la televiziunea de stat.
El nu a precizat numărul răniţilor, pe care autorităţile îl estimaseră anterior la 1.520.
Clădiri dărâmate, munţi de moloz în care familiile îndurerate încearcă în continuare să-şi găsească persoanele apropiate rămase blocate - în zona epicentrului cutremurului, echipele AFP au constatat scene impresionante de distrugere care indică spre un bilanţ mult mai grav.
Zona cea mai grav afectată este cea din La Guaira, la nord de Caracas
Zona cea mai grav afectată este cea din La Guaira, la nord de capitala Caracas, unde este situat Aeroportul Internaţional Maiquetia, care a fost avariat şi a fost închis, dar şi oraşul costier Catia la Mar, unde mai multe clădiri s-au prăbuşit.
La fel ca şi clădirea în care locuieşte Antonio Bermudez. "Există un loc de unde îmi răspunde o tânără pe nume Jennifer, de la etajul 11. Dar n-avem niciun instrument, nicio posibilitate s-o ajutăm" să iasă dintre dărâmături, a explicat el.
Lisbeth Vazquez, în vârstă de 37 de ani, a povestit pentru AFP modul în care familia sa a reuşit să scape în ultima clipă prin ferestrele apartamentului, în timp ce clădirea "se afunda complet" în pământ. "A fost îngrozitor", a declarat ea. "Unii vecini de la etajele inferioare sunt îngropaţi sub dărâmături, încercăm să-i scoatem afară", a adăugat ea.
"Nu ne-a mai rămas nimic. Nimic, nici măcar puterea sau curajul de a intra acolo", a spus la rândul său, printre suspine, Larry Rojas, în vârstă de 49 de ani, în faţa unei grămezi de dărâmături sub care sunt îngropaţi cei dragi lui.
"Avem nevoie de oameni care să vină să ne ajute. Aici este o fetiţă care este blocată de ieri seară, putem s-o scoatem, dar ne trebuie un excavator", a declarat disperat Dani Rizo, un alt locuitor al clădirii, în vârstă de 48 de ani.
Asistenţa internaţională se organizează. Statele Unite au promis un răspuns "semnificativ", "rapid şi eficient", prin vocea secretarului de stat, Marco Rubio. Departamentul de Stat a anunţat, de asemenea, trimiterea unor echipe de salvare şi deblocarea unui ajutor în valoare de 150 de milioane de dolari. Armata americană a anunţat că va mobiliza nave militare, avioane şi elicoptere pentru a sprijini operaţiunile de salvare.
Brazilia, cu doi cetăţeni care şi-au pierdut viaţa în acest dezastru, potrivit capitalei Brasilia, a anunţat trimiterea de ajutoare către statul vecin. La fel şi China, India, numeroase ţări europene şi latino-americane şi chiar şi Iranul, un aliat tradiţional al Caracasului, devastat de războiul cu SUA şi Israel.
Preşedintele interimar al Venezuelei, Delcy Rodriguez, a decretat stare de urgenţă la puţin timp după cele două seisme succesive, cu magnitudini de 7,2, respectiv 7,5, care s-au produs miercuri seara (ora locală), la 18:04 (22:04 GMT).
Conform datelor Serviciului Geologic al Statelor Unite (USGS), cutremurul de 7,5 este cel mai puternic care a lovit după anul 1900 Venezuela, o ţară cu aproape 30 de milioane de locuitori, a cărei economie se află în criză de ani de zile.
Clădiri prăbușite, străzi acoperite de cioburi
Primul cutremur s-a produs la o adâncime de 21,9 kilometri, la aproximativ 200 de kilometri vest de Caracas. Acest seism a fost urmată de un al doilea eveniment similar, produs la o adâncime de 10 kilometri, înregistrat 39 de secunde mai târziu la 45 de kilometri distanţă, apoi de aproximativ douăzeci de replici, potrivit USGS.
În capitala Caracas, unde numeroase clădiri s-au prăbuşit, străzile sunt acoperite de cioburi, iar mulţi oameni şi-au petrecut noaptea în aer liber, adesea în maşinile lor, tremurând la fiecare replică.
Zonele afectate au fost, de asemenea, victime ale jafurilor. La Catia la Mar, bărbaţi şi femei ieşeau cu braţele încărcate de pungi pline cu alimente dintr-un magazin alimentar parţial incendiat, au constatat jurnaliştii AFP.
Au fost semnalate pene de curent, iar ministrul de Interne, Diosdado Cabello, a declarat că a dispus întreruperea alimentării cu gaz pentru "evitarea oricărui accident".
Joi dimineaţă, aproape niciun magazin nu era deschis, iar traficul rutier era intens, mulţi locuitori din Caracas încercând să se refugieze departe de clădirile nesigure.
"Se cutremură, se cutremură chiar acum", au început să strige oamenii adunaţi în jurul unui bloc deja dărâmat, în clipa producerii unei replici.
"Chiar şi înainte de aceste cutremure, aproape opt milioane de persoane din Venezuela aveau nevoie de ajutor umanitar", a reamintit secretarul general adjunct al ONU pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare, Tom Fletcher.
Deşi Aeroportul Internaţional din Maiquetia a fost închis din cauza "daunelor grave la nivelul infrastructurii", potrivit şefei statului, Caracas va putea dispune pentru ajutorul internaţional de aeroportul militar La Carlota, situat zona metropolitană.