StiriDiaspora › Internațional › Cum ajungi de pe străzile din Rahova la cele mai mari prezentări de modă din New York

Cum ajungi de pe străzile din Rahova la cele mai mari prezentări de modă din New York

Gilbert Costache
De pe străzile din Rahova la prezentările de modă din New York. Gilbert Costache a vorbit despre parcursul său incredibil într-un interviu acordat ȘtiriDiaspora și DCNews.

Gilbert Costache, crescut în cartierul Rahova din București, a lucrat ca model și actor în Spania și Statele Unite. De la oportunitatea de a fi dublura lui Cristiano Ronaldo în campanii de publicitate până la participarea în spectacole de teatru la New York, acesta a vorbit într-un interviu la DCNews și ȘtiriDiaspora, despre parcursul său profesional și schimbările de perspectivă privind propria identitate.

 

Născut în 1987, Gilbert Costache a trăit primii ani din viață în București, într-o perioadă marcată de tranziția post-comunistă. Schimbarea direcției profesionale a avut loc la vârsta de 18 ani, odată cu mutarea sa în Spania.

„Eu am plecat în Spania la tata, m-a chemat acolo la 18 ani. Am vrut să dau probe la fotbal și, printr-o circumstanță, s-a făcut să mă vadă cineva și de acolo moda a luat un curs foarte normal.”

Anii '90 în Rahova și industria modei

Comparând stilul de viață din cartierul copilăriei cu cel din marile orașe europene, Costache a punctat diferențele dintre nivelul de trai din România anilor '90 și experiențele trăite ulterior în străinătate.

„În 87 m-am născut, după comunism, început de 2000, foarte diferit de ceea ce e acum. Mi-am amintit de vremurile când aduceau vecinii de la bloc blugi și lenjerie de pat (...) O mașină străină, când eram în fața blocului la P3 Express, când mă uitam la Rahova, ne uitam toți copiii ca la un OZN. O mașină Renault sau Peugeot... Ce tare, ce lumini! Pentru că eram învățați cu Dacia sau Lada.”

Activitatea de model l-a dus în orașe precum Madrid, Istanbul sau New York. Unul dintre primele sale contracte majore a fost colaborarea cu un brand internațional de echipament sportiv, unde a lucrat ca dublură de imagine pentru fotbalistul Cristiano Ronaldo.

„Am fost dublura lui Cristiano Ronaldo la 19-20 de ani. Era o sesiune de fotografii pentru Nike, cu Rafa Nadal și Cristiano Ronaldo în aceeași zi, iar eu făcusem un spot publicitar pentru Nike (...) Am stat în fața camerei, au măsurat luminile, am făcut niște poze, iar Cristiano când a venit doar a intrat și n-a mai stat la acele ore de probe. (...) 4 zile de filmare aveam chiria plătită pe jumătate de an în Spania și asta mi-a dat un semn că se pot face bani din asta.”

Reorientarea spre actorie și literatură

După aproximativ cinci-șase ani de activitate full-time în domeniul modei, Gilbert Costache s-a mutat la New York pentru a urma cursuri de actorie, domeniu în care activează de peste un deceniu și în cadrul căruia a jucat în două piese de teatru. În paralel, el a redactat un volum autobiografic în care abordează teme precum discriminarea etnică și acceptarea de sine.

„Stând de la 18 ani în alte țări, am pus mâna pe primele cărți... M-am simțit dator să fac asta. A fost un declic unde am zis: «Haide să mă accept pe mine!». Mesajul pe care eu trebuie să-l transmit, nu știu cât e al altor scriitori sau al altor filme, cât aș vrea să vorbesc despre romii mei, pentru că am văzut inocența, frumusețea, reziliența, puterea de a trăi viața.”

Alte știri de interes