StiriDiaspora Știri Bulgaria. Doi români au murit carbonizaţi. Maşina lor s-a izbit frontal de un TIR înmatriculat în România

Bulgaria. Doi români au murit carbonizaţi. Maşina lor s-a izbit frontal de un TIR înmatriculat în România

Bulgaria. Doi români au murit carbonizaţi. Maşina lor s-a izbit frontal de un TIR înmatriculat în România. Sursa foto: chernomore.bg
Doi români au murit într-un accident rutier grav, care s-a produs, duminică dimineaţă, în Bulgaria. 

Duminică dimineaţă, în timpul unei depășiri pe drumul dintre Ruse şi Byala, în Bulgaria, doi români au murit într-o coliziune foarte violentă dintre un autoturism şi un camion. Autoturismul a luat foc, iar cei doi români au murit carbonizaţi!

Mașina în care se aflau s-a ciocnit frontal la intersecția cu Dve Mogili cu un TIR, ambele vehicule având numere înmatriculate în România. În urma impactului, mașina a luat foc, iar cele două persoane care călătoreau în ea au fost găsite carbonizate. Identitatea lor nu a fost încă stabilită.

Şoferul din Toyota a depășit pe o porţiune interzisă, moment în care s-a izbit frontal de un TIR Volvo cu numere româneşti, condus de un șofer de 52 de ani, scrie chernomore.bg.

Un şofer care se afla în spatele autoturismului a povestit cum s-a întâmplat accidentu rutier, care a curmat două vieți.

„De la Midata, când veneam aici, am văzut că s-a întâmplat ceva, m-am oprit, am sărit să văd dacă pot scoate pe cineva afară. Mașina a luat foc foarte repede și am sunat la 112”, a povestit bulgarul Georgi Iliev, martor ocular.

Drumul a rămas închis circulației, variantele ocolitoare fiind cele prin Dve mogili – Batishnica – drumul I-5 și înapoi.

 

Vezi și: Franța. Doi români, grav răniți după un accident cu duba în care se aflau: unul dintre ei este în stare critică

Un român în vârstă de 30 de ani, "în stare de urgență absolută" după un accident de circulație în Bénesse-lès-Dax (Landes), Franța

Doi bărbați de naționalitate română care călătoreau într-o furgonetă au fost implicați într-un grav accident cu puțin înainte de miezul nopții de luni, 22 mai, pe șoseaua 29, în apropiere de orașul Bénesse-lès-Dax. A fost nevoie de descarcerare pentru a-l scoate pe românul inconștient dintre fiarele contorsionate.

Cetățeanul român în vârstă de 30 de ani a fost evacuat la spital în regim de urgență absolută după un accident de circulație produs în noaptea de luni 22 spre marți 23 mai în comuna Bénesse-lès-Dax. 

Era ora 23.53 fix când pompierii au fost chemați pe D9 pentru un accident rutier. La fața locului, ei au descoperit o dubă accidentată cu doi bărbați înăuntru.

Citește mai multe AICI.

Alte știri de interes