StiriDiaspora Știri Internațional Atac într-un tren din Germania. Ancheta a fost preluată de o secţie pentru infracţiuni politice

Atac într-un tren din Germania. Ancheta a fost preluată de o secţie pentru infracţiuni politice

Ancheta atacului dintr-un tren din Germania a fost preluată de o secţie pentru infracţiuni politice. Mai multe persoane au fost rănite.

Un bărbat de 20 de ani înarmat cu cuţite şi fumigene a rănit mai multe persoane la bordul unui tren din Germania joi seară, potrivit autorităţilor, care au transferat vineri cazul unei unităţi specializate în infracţiuni penale cu motive politice, relatează AFP.

Secţia pentru siguranţa statului de la poliţia din Bonn (vest) a preluat ancheta în această afacere, a declarat vineri o purtătoare de cuvânt a poliţiei pentru AFP, fără a furniza mai multe detalii.

Această secţie intervine în principal în infracţiuni penale cu motivaţii politice.

Purtătoarea de cuvânt nu a dorit să comenteze articolul din cotidianul german Bild, potrivit căruia suspectul ar fi un militant de extremă dreapta cunoscut serviciilor de poliţie.

Originar din oraşul Aachen (vest), tânărul este suspectat că a aprins dispozitive pirotehnice într-un tren care efectua o cursă către Frankfurt pe Main, rănind uşor cel puţin 12 persoane, potrivit poliţiei.

El a fost apoi închis în toaletele unui tren de alţi călători chiar înainte de sosirea poliţiei.

Un rănit a fost transportat la spital, de unde a fost externat la scurt timp după ce a beneficiat de îngrijiri medicale.

Autorul presupus a fost plasat în arest preventiv. Când a fost percheziţionat, agenţii au găsit o mască, două cuţite şi două fumigene care pot fi cumpărate din comerţ.

Alte știri de interes