Anchetatorii spun că cei trei au făcut cumpărături în valoare de aproximativ 15.000 de lei, în special articole vestimentare.
Potrivit procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, totul s-ar fi petrecut în data de 13 februarie 2026. Cetățeanul britanic ar fi uitat telefonul în mașina folosită în regim de taxi, iar șoferul ar fi profitat de situație pentru a însuși dispozitivul.
Telefonul ar fi fost deblocat cu ajutorul complicilor
Anchetatorii susțin că taximetristul nu a acționat singur. Cu ajutorul altor doi bărbați, acesta ar fi reușit să deblocheze telefonul și să intre în aplicațiile bancare instalate pe dispozitiv. Ulterior, cei trei ar fi efectuat mai multe tranzacții financiare frauduloase.
Prejudiciul total se ridică la aproximativ 3.000 de euro, echivalentul a aproape 15.000 de lei. Procurorii spun că banii au fost cheltuiți în principal pe haine și alte produse cumpărate din magazine.
„Raportat la mijloacele de probă administrate, s-a reţinut, în esenţă, faptul că inculpaţii, la data de 13.02.2026, în baza unei legături subiective anterioare, după ce unul dintre ei, taximetrist, a sustras telefonul mobil aparţinând persoanei vătămate pe care o transporta cu maşina utilizată în regim taxi, cu ajutorul celorlalţi doi inculpaţi au reuşit deblocarea telefonului şi accesarea aplicaţiilor bancare instalate pe acest dispozitiv. Ulterior, au efectuat tranzacţii financiare frauduloase, în cuantum de aproximativ 15.000 lei”, au transmis procurorii luni.
Percheziții și bunuri ridicate de anchetatori
Săptămâna trecută, polițiștii au făcut percheziții la locuința taximetristului. În urma descinderilor, oamenii legii au ridicat mai multe bunuri considerate importante pentru anchetă, printre care articole vestimentare și medii de stocare a datelor informatice.
După audieri, cei trei suspecți au fost puși sub acuzare pentru furt calificat, acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată și efectuarea de operațiuni financiare frauduloase în formă continuată.
Taximetristul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, în timp ce cei doi complici au fost plasați sub control judiciar.