StiriDiaspora Știri Un tânăr de 20 de ani din Constanța și-a ucis mama și apoi s-a culcat. A spus procurorilor ce l-a enervat

Un tânăr de 20 de ani din Constanța și-a ucis mama și apoi s-a culcat. A spus procurorilor ce l-a enervat

Un tânăr de 20 de ani din Constanţa şi-a ucis mama cu 40 de lovituri de cuţit, apoi s-a plimbat prin oraş înainte de a se preda poliţiei.

Tânărul de 20 de ani, reţinut după ce şi-a omorât mama prin înjunghiere, i-a aplicat femeii 40 de lovituri de cuţit în timp ce aceasta dormea. Acesta a explicat că a comis fapta după ce consumase alcool, a declarat, marţi, procurorul criminalist Zafer Sadîc.

Crima a avut loc în cartierul Poarta 6 din Constanța. 

„Se pare că în cursul nopţii de duminică spre luni, 18 spre 19 ianuarie 2026, undeva în jurul orei 1:00, în locuinţa comună situată într-un cartier din municipiul Constanţa, într-un acces de furie inexplicabilă, fiind şi în stare avansată de ebrietate, inculpatul a ucis-o pe mama sa, în sensul că i-a aplicat acesteia nu mai puţin de 40 de lovituri cu un cuţit, pe toată suprafaţa corpului, aşa încât i-a provocat multiple plăgi înjunghiate la nivel facial, cervical, toracic, abdominal şi la cele patru membre, astfel încât i-a provocat leziuni incompatibile cu viaţa. După ce a ucis-o pe victimă, care se pare că era întinsă pe pat în propriul dormitor, pe întuneric, lovind la întâmplare, inculpatul s-a dus şi s-a culcat în camera lui. Dimineaţa s-a trezit, a început să se plimbe prin oraş, a băut o cafea, s-a gândit câteva ore, iar undeva spre prânz s-a hotărât să se predea", a spus Sadîc.

S-a enervat doar pentru că mama i-a reproșat că bea prea mult 

Procurorul a precizat că între fiu şi mamă nu exista o stare conflictuală, femeia reproşându-i doar că bea prea mult.

"A explicat că ar fi consumat circa jumătate de litru de vodcă pe balconul apartamentului. S-a înfuriat pentru că victima i-a reproşat că bea prea mult. Şi n-a putut explica de ce, de unde a venit această furie, pentru că se certaseră foarte puţin. Victima doar reproşase, ca o mamă, că de ce bea atât de mult. Şi cam atât. A fost găsit şi cuţitul cu care a fost înjunghiată victima, fiind vorba de un cuţit tip baionetă cu lama de vreo 16 centimetri lungime", a adăugat Sadîc.

Potrivit anchetatorilor, luni, Matei Morărescu a sunat la 112 în timp ce se afla pe strada Soveja, în zona mall-ului City Park. A informat polițiștii că și-a ucis mama. 

Femeia avea 49 de ani. 

Bogdan Bolojan Este redactor-șef al publicației ȘtiriDiaspora din anul 2017.Are o experiență de 13 ani în presă. A fost asistent de producție TV, apoi reporter de televiziune și în final drumul l-a dus în presa scrisă. A fost timp de doi ani redactor la DCNews.ro, iar apoi a preluat proiectul publicației ȘtiriDiaspora.ro.
Alte știri de interes