StiriDiaspora Știri Un român a cumpărat din greșeală bilet în galeria Olandei. La final, i-a "felicitat": "Congratuleișăn! Sper să luați bătaie în următorul meci" - VIDEO

Un român a cumpărat din greșeală bilet în galeria Olandei. La final, i-a "felicitat": "Congratuleișăn! Sper să luați bătaie în următorul meci" - VIDEO

Un român a nimerit din greșeală în galeria Olandei (Foto: captură TikTok)
Un român care a cumpărat bilet la meciul dintre România și Olanda în optimile Campionatului European de Fotbal, desfășurat marți, la Munchen, a ajuns din greșeală în galeria batavilor. Îmbrăcat în galben, tânărul s-a filmat înconjurat de o mare de tricouri portocalii. Însă gestul făcut la final a devenit extrem de popular. 

Un român care a ajuns din greșeală să urmărească în galeria batavilor partida dintre România și Olanda la EURO 2024, meci desfășurat pe stadionul Allianz Arena din Munchen, a făcut haz de necaz, iar finalul e de-a dreptul amuzant. 

Mai întâi românul s-a filmat în timp ce era înconjurat de o mare de tricouri portocalii, culoarea tradițională a "Portocalei mecanice". Românul înjură site-ul de pe care a cumpărat biletele. 

 

La finalul meciului, românul a ieșit din tribună felicitându-i pe suporterii olandezi într-un mod original.

Pe lângă "Congratulations!" (Felicitări!, n.r.), tânărul a avut și o alte mici urări, cum ar fi "Sper să luați bătaie la meciul următor!".

Momentul a devenit viral pe TikTok, clipul său fiind urmărit de peste 2 milioane de ori.

 

Naţionala României a părăsit Campionatul European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a fost învinsă de echipa Olandei cu scorul de 3-0 (1-0), marţi seara, pe Football Arena din Munchen, în optimile de finală.

Aventura tricolorilor la EURO 2024 s-a încheiat dureros, cu un eşec fără drept de apel, în faţa unei echipe care a făcut cel mai bun joc al său în turneu, după prestaţii dezamăgitoare în grupă.

Înfrângerea confirmă complexul pe care România îl are în faţa Olandei, cu o victorie în 15 meciuri directe (11 victorii pentru olandezi, trei egaluri) şi un golaveraj de 32-3 pentru portocala mecanică. Aceasta a fost a cincea victorie la rând a olandezilor.

România a făcut un turneu final bun, îndeplinindu-şi obiectivul, acela de a trece de faza grupelor şi a făcut acest lucru din postura de câştigătoare a grupei, învingând Ucraina (3-0), pierzând cu Belgia (0-2) şi remizând cu Slovacia (1-1).

Alte știri de interes