StiriDiaspora Știri Un muncitor român din Germania și-a înjunghiat colegul de cameră pentru o țigară

Un muncitor român din Germania și-a înjunghiat colegul de cameră pentru o țigară

Mașină de poliție în Germania (Foto ilustrativ. Sursa: arhiva ȘtiriDiaspora)
Un român din Germania și-a înjunghiat colegul de cameră dintr-un motiv absolut banal.

Presa germană notează că luni după-amiază, doi muncitori străini au început să se certe într-o cazare muncitorească din nordul orașului Hamm (Renania de Nord-Westfalia), foarte aproape de Dortmund. În timpul discuției, unul dintre bărbați, un român de 51 de ani, ar fi scos un cuțit de bucătărie și l-ar fi lovit în gât pe colegul său de cameră mult mai tânăr, în vârstă de 29 de ani. 

Conform informațiilor BILD, bărbații se certau pe o bucată de hârtie pentru a rula țigările .

Un vecin, tot din același tip de cazare, a asistat la altercație și a văzut un bărbat sângerând .A alertat imediat poliția. Numeroase forțe de ordine s-au deplasat la fața locului. În ciuda rănii grave înjunghiate bărbatul grav rănit a reușit să deschidă singur ușa pentru a permite accesul polițiștilor.

Românul va sta mulți ani în spatele gratiilor

Muncitorul rănit este din Lituania. A fost dus la un spital și continuă să fie tratat acolo. Lama cuțitului a intrat 8 centimetri în gâtul lui - din fericire evitând toate arterele importante. Cu toate acestea, viața lui este încă în pericol chiar și la două zile după confruntarea sângeroasă. 

Polițiștii l-au arestat pe românul de 51 de ani. Aceștia au identificat rapid și cuțitul cu care l-a atacat pe lituanian. 

„Există suspiciuni puternice cu privire la o tentativă de omor. La cererea noastră, bărbatul va fi adus astăzi în fața unui judecător ”, a declarat procurorul Maribel Andersson pentru publicația germană BILD.

Bogdan Bolojan Este redactor-șef al publicației ȘtiriDiaspora din anul 2017.Are o experiență de 13 ani în presă. A fost asistent de producție TV, apoi reporter de televiziune și în final drumul l-a dus în presa scrisă. A fost timp de doi ani redactor la DCNews.ro, iar apoi a preluat proiectul publicației ȘtiriDiaspora.ro.
Alte știri de interes