StiriDiaspora Internațional UE anunță măsuri drastice pentru copiii sub 15 ani: li se interzice accesul la rețelele sociale, Youtube, AI și la jocuri online

UE anunță măsuri drastice pentru copiii sub 15 ani: li se interzice accesul la rețelele sociale, Youtube, AI și la jocuri online

Uniunea Europeană va propune interzicerea accesului copiilor sub 15 ani la rețelele de socializare, platformele de partajare video, chatboturile cu inteligență artificială și jocurile online. Este cel mai amplu plan de până acum al UE pentru protejarea copiilor de pericolele din mediul online, potrivit unui document al Comisiei Europene consultat de Reuters și citat de Agerpres. 

La nivel mondial, au crescut preocupările legate de impactul pe care principalele servicii digitale îl au asupra sănătății și siguranței copiilor. Printre acestea se numără Facebook și Instagram, deținute de Meta, TikTok, YouTube și ChatGPT.

Propunerea face parte dintr-un pachet legislativ privind protecția copiilor online, pe care președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și vicepreședinta CE pentru tehnologie, Henna Virkkunen, îl vor prezenta joi. Ursula von der Leyen ar putea anunța o parte dintre măsuri în discursul său privind starea Uniunii, programat miercuri.

„Abordarea Uniunii ar trebui să le permită minorilor să beneficieze de potențialul uriaș al serviciilor digitale, fiind în același timp protejați de abuz și exploatare. Ea trebuie să limiteze accesul companiilor de tehnologie la copiii noștri, și nu invers”, se arată în document.

Propunerea va include și platformele de jocuri video și prevede acces diferit la serviciile online în funcție de vârstă. Totodată, obligațiile companiilor vor varia în funcție de tipul serviciului și de vârsta utilizatorilor.

Comisia Europeană a refuzat să comenteze informațiile.

Potrivit documentului, companiile vor trebui să plătească și o taxă de supraveghere, destinată finanțării activității autorităților care vor monitoriza și aplica noile reguli.

Ce acces ar putea avea copiii în funcție de vârstă

Copiii cu vârsta de cel puțin 15 ani își vor putea crea singuri conturi pe platformele vizate.

Pentru copiii între 13 și 14 ani, părinții ar putea deschide conturi introductive pentru rețelele sociale și platformele de partajare video. Aceste conturi vor fi supuse controlului parental, vor avea contacte limitate și limite stricte de timp.

Conturile copiilor între 3 și 12 ani vor fi controlate integral de părinți și vor putea fi folosite doar pentru servicii adaptate vârstei, care respectă standarde stricte de siguranță. Copiii sub 3 ani nu ar urma să aibă acces la astfel de servicii.

Unele dintre aceste prevederi se pot modifica înainte de prezentarea oficială a proiectului.

Comisia Europeană va trebui să negocieze proiectul cu statele membre și cu Parlamentul European în următoarele luni, înainte ca acesta să poată deveni lege.

Reguli mai stricte pentru companiile de tehnologie

Proiectul consultat de Reuters stabilește mai multe obligații pentru companiile de tehnologie. Acestea ar trebui să evite mecanismele care pot crea dependență și feedurile considerate dăunătoare pentru copii.

Platformele ar trebui, de asemenea, să ofere instrumente simple prin care minorii să poată raporta conținutul periculos și să pună la dispoziție sisteme eficiente de control parental.

Rețelele sociale și platformele de partajare video ar urma să verifice vârsta utilizatorilor atunci când aceștia își creează un cont nou. În cazul platformelor de jocuri online, verificarea vârstei ar trebui să aibă loc înainte ca utilizatorii să poată descărca jocuri.

Companiile susțin că iau deja măsuri pentru protejarea minorilor, iar multe dintre ele au stabilit vârsta minimă pentru înscrierea pe platformele de socializare la cel puțin 13 ani.

Bogdan Bolojan este redactor-șef al publicației ȘtiriDiaspora din anul 2017.Are o experiență de 13 ani în presă. A fost asistent de producție TV, apoi reporter de televiziune și în final drumul l-a dus în presa scrisă. A fost timp de doi ani redactor la DCNews.ro, iar apoi a preluat proiectul publicației ȘtiriDiaspora.ro.
Alte știri de interes