StiriDiaspora › Politică › Tribunalul Bucureşti amână cu o zi pronunţarea pe cererea lui Georgescu de a scăpa de închisoare

Tribunalul Bucureşti amână cu o zi pronunţarea pe cererea lui Georgescu de a scăpa de închisoare

Foto: Freepik
Tribunalul Bucureşti amână cu o zi pronunţarea privind cererea lui Georgescu de înlocuire a măsurii arestului preventiv.

Tribunalul Bucureşti a amânat pentru marţi pronunţarea unei decizii privind cererea depusă de Călin Georgescu de înlocuire a arestului preventiv cu o măsură mai blândă, şi anume arest la domiciliu sau control judiciar.

Călin Georgescu a fost dus luni dimineaţa din Arestul Central la tribunal, unde cererea sa a fost judecată de Vlad Andriescu, magistratul care a respins pe 22 septembrie cererea DIICOT de arestare preventivă a fostului candidat la prezidenţiale.

După ce a fost scos din sala de judecată, Georgescu a fost dus la DIICOT, unde continuă percheziţiile informatice asupra dispozitivelor electronice ridicate de la vila familiei din Mogoşoaia.

De unde a pornit dosarul

Ancheta a pornit de la plângerea unui om de afaceri din Buzău, Răzvan Leu, care susține că ar fi fost prejudiciat cu aproximativ 1,1 milioane de euro.

Potrivit informațiilor prezentate de procurori și relatate de AGERPRES, Leu l-ar fi cunoscut pe Călin Georgescu prin intermediul unui prieten comun, Ion Negoescu. Ulterior, Georgescu i-ar fi propus implicarea într-o afacere care presupunea tranzacții cu metale prețioase.

Pentru dezvoltarea afacerii ar fi fost necesară o linie de credit de aproximativ 6 milioane de euro. Georgescu i l-ar fi recomandat omului de afaceri pe Ionel Rusen, care, la rândul său, i-ar fi făcut legătura cu un cetățean italian, Massimiliano Arena, prezentat drept reprezentant al unei bănci din Elveția.

Anchetatorii susțin că omul de afaceri ar fi fost convins să achite o garanție de 1 milion de euro pentru obținerea finanțării. Ulterior, ar mai fi fost transferați 100.000 de euro, după ce i s-ar fi transmis că valoarea creditului ar putea crește până la 15 milioane de euro.

Finanțarea nu s-ar fi concretizat, iar omul de afaceri ar fi solicitat restituirea banilor. Potrivit anchetei, suma totală pentru care este indicat prejudiciul ajunge la aproximativ 1,1 milioane de euro.

DIICOT susține că o parte din bani ar fi avut legătură cu campania electorală

Unul dintre aspectele importante ale dosarului este legătura pe care procurorii o susțin între o parte din banii solicitați și campania electorală a lui Călin Georgescu.

Potrivit informațiilor din anchetă, din suma de 1 milion de euro prezentată drept garanție, aproximativ 100.000 de euro ar fi urmat să fie folosiți pentru finanțarea campaniei electorale a lui Georgescu. Procurorii susțin că în acest sens ar fi fost prezentat inclusiv un plan de cheltuieli.

Ulterior, omul de afaceri ar mai fi transferat 100.000 de euro, după ce i s-ar fi transmis că finanțarea ar putea fi majorată.

Aceste elemente fac parte din acuzațiile formulate de procurori și urmează să fie analizate în cadrul procedurilor judiciare. Până la o hotărâre definitivă pe fond, Călin Georgescu și Ionel Rusen beneficiază de prezumția de nevinovăție.

Jurnalist cu peste 15 ani de experiență, specializat în monitorizare media, analiză de conținut și comunicare strategică. Redactor-șef adjunct al portalului ȘtiriDiaspora.ro și realizator al emisiunii „Departe de România”, care aduce în prim-plan vocile românilor din diaspora.
Alte știri de interes