Traian Băsescu a venit la Arena Naţională cu o coroană de flori albe, pe care a depus-o la baza catafalcului, ea fiind purtată de doi reprezentanţi ai Jandarmeriei Române, care fac şi gardă la catafalc.
Fostul preşedinte a ţinut un moment de reculegere, iar apoi a rămas preţ de câteva minute de vorbă cu fiul antrenorului, Răzvan Lucescu.
"Nu am de spus decât un singur cuvânt: RESPECT pentru Mircea Lucescu. A avut o viaţă extraordinară, dedicată sportului şi României. Respect pentru Lucescu", a afirmat Traian Băsescu, la ieşirea din Arena Naţională.
În anul 2009, preşedintele Traian Băsescu l-a decorat pe antrenorul Mircea Lucescu cu Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Cavaler, în semn de înaltă apreciere a întregii activităţi fotbalistice şi a performanţelor obţinute ca antrenor, încununate prin câştigarea Cupei UEFA 2009, în finala de la Istanbul.
Mircea Lucescu era decorat după ce echipa ucraineană de fotbal Şahtior Doneţk câştiga Cupa UEFA.
Vineri, antrenorul Mircea Lucescu va fi înmormântat cu onoruri militare.