Sute de suporteri ai echipei PAOK Salonic au ajuns în România, la locul tragediei în care și-au pierdut viața prietenii lor, după ce au decis să se întoarcă din drum.
În cursul serii, aproximativ 200 de fani ai formației elene au sosit la Lugoj, profund afectați de accidentul produs pe DN6. Aceștia se aflau în drum spre Franța, unde urmau să-și susțină echipa la meciul cu Olympique Lyon. Ei aveau pauză cu cazare la Budapesta. Când au aflat vestea tragediei, au renunțat la deplasare și s-au întors din drum pentru a fi alături de camarazii lor.
Suporterii au plecat spre spitalul din Timișoara
Prietenii celor decedați sau răniți au dorit să afle care este starea victimelor. Li s-a comunicat că toți răniții au fost transferați, pe parcursul serii, la Timișoara. În aceste condiții, suporterii PAOK au pornit spre Spitalul Județean din Timișoara, iar deplasarea a fost făcută sub escorta jandarmilor și a polițiștilor, relatează Opinia Timișoarei.
La unitatea medicală a ajuns și ambasadoarea Republicii Elene la București, Lili Evangelia Grammatika, care a transmis mulțumiri autorităților române pentru sprijinul acordat în urma tragediei care a îndoliat Grecia.
Patru reprezentanți ai suporterilor, însoțiți de șeful UPU-SMURD, dr. Mihai Grecu, au reușit să îi viziteze pe doi dintre cei trei răniți.
Îndurerați, fanii PAOK Salonic au anunțat că nu vor mai continua deplasarea spre Franța și că se vor întoarce cu toții în Grecia. Pe drumul de întoarcere, aceștia s-au oprit la locul accidentului și au aprins focuri în memoria celor dispăruți. Au cântat, au depus fulare ale echipei și au adus un ultim omagiu camarazilor lor.
Reamintim că tragedia s-a produs marți după-amiază, pe DN6, în județul Timiș, în apropiere de Lugoj. Microbuzul în care se aflau zece suporteri a fost distrus complet după ce șoferul, care circula dinspre Caransebeș, a intrat într-o depășire și, la revenirea pe bandă, a intrat frontal într-un TIR care venea din sens opus. Impactul a fost devastator.
Deocamdată, gestul șoferului de microbuz este unul inexplicabil. Deși părea că a terminat depășirea și revine pe banda din dreapta, mașina a virat înapoi pe stânga și a rămas pe banda de pe sensul opus până ce s-a izbit de TIR. Se iau în calcul mai multe ipoteze: șoferul ar fi vrut să evite o groapă, ori a fost distras de cineva din interior.