StiriDiaspora Știri Internațional Statele Unite trimit mii de militari în Orientul Mijlociu

Statele Unite trimit mii de militari în Orientul Mijlociu

Donald Trump în timpul unei declarații de presă la Casa Albă
Pentagonul ar urma să trimită mii de militari din Divizia 82 Aeropurtată în Orientul Mijlociu, au declarat marţi pentru Reuters două persoane familiarizate cu situaţia.

Oficialii, care s-au exprimat sub rezerva anonimatului, nu au specificat unde anume în Orientul Mijlociu vor fi desfăşurate trupele sau când vor ajunge în regiune. Militarii sunt staţionaţi la Fort Bragg, în Carolina de Nord.

Pentru moment nu a fost luată nicio decizie privind trimiterea de trupe americane în Iran, a declarat una dintre surse pentru Reuters, însă acestea vor consolida capacitatea pentru potenţiale operaţiuni viitoare în regiune.

Trimiterea militarilor în regiune are loc după desfăşurarea săptămâna trecută a mii de puşcaşi marini şi marinari la bordul USS Boxer, o navă de asalt amfibie, împreună cu Unitatea Expediţionară de Puşcaşi Marini şi navele de război care îi însoţesc.

Desfăşurările aşteptate au loc la o zi după ce preşedintele american Donald Trump a declarat că va amâna timp de cinci zile loviturile militare împotriva centralelor electrice iraniene, afirmând că au existat discuţii "productive" cu Iranul.

Cu toate acestea, Teheranul a negat luni că ar fi avut loc negocieri cu SUA.

Trump afirmă că Statele Unite negociază "în acest moment" cu Iranul

Statele Unite negociază "în acest moment" cu Iranul o încetare a focului în războiul dintre cele două ţări, a declarat marţi preşedintele Donald Trump, relatează AFP.

"Ceea ce am spus ieri a fost absolut adevărat. Suntem în negocieri în acest moment", a declarat preşedintele american, precizând că la aceste discuţii participă emisarul său Steve Witkoff, ginerele său Jared Kushner, vicepreşedintele JD Vance şi secretarul de stat Marco Rubio.

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, a declarat că operaţiunile militare americane împotriva Iranului continuă "fără încetare", în timp ce Donald Trump explorează calea diplomatică.

"În timp ce preşedintele Trump şi negociatorii săi explorează această noua cale diplomatică, Operaţiunea Epic Fury continuă fără încetare pentru a atinge obiectivele militare stabilite de comandantul-şef şi de Pentagon", a afirmat Karoline Leavitt într-un comunicat.

Alte știri de interes