StiriDiaspora Știri "Schema românească" prin care faci bani în Spania, dacă ești tânăr și nu ai job. Clip cu milioane de vizualizări pe TikTok - VIDEO

"Schema românească" prin care faci bani în Spania, dacă ești tânăr și nu ai job. Clip cu milioane de vizualizări pe TikTok - VIDEO

Clipul are peste 2 milioane de vizualizări (Foto: TikTok)
Un influencer arată trucul românesc prin care se pot câștiga ceva bănuți în Spania. Inițiativă de-a dreptul originală va face fericiți mulți șoferi.

Truco Rumano (@trucorumanooficial), un creator de conținut român care trăiește în Spania, a postat un videoclip pe contul său de TikTok în care împărtășește o metodă prin care cei tineri pot câștiga ceva bani de buzunar.

"Truc românesc, băieți, nu aveți bani și nu aveți un loc de muncă? Atunci găsiți-vă un degresant și căutați o mașină care are jantele foarte murdare”, își începe recomandarea tiktokerul.

Odată ce a găsit o astfel de mașină, creatorul de conținut, echipat cu o cârpă și o sticlă de degresant, a procedat să curețe una dintre jantele din față: "Te duci aici și cureți doar o jantă”.

După ce a curățat janta perfect, influencerul a indicat că urmează cel mai important pas, și anume să-ți notezi numărul de telefon pe o hârtie, pe care trebuie să o lași pe parbriz, și să scrii: „Dacă vrei să-ți curăț celelalte trei jante, sună-mă”.

"O lași curățată perfect și când proprietarul va vedea că una dintre jante arată așa, te va suna pentru a-i le curăța și pe celelalte. Truc românesc”, a concluzionat creatorul de conținut în videoclipul său, care deja a acumulat peste 76.000 de aprecieri și 2 milioane de vizualizări.

Această idee simplă, dar ingenioasă, a atras atenția multor oameni. In timp ce unii consideră că e o metodă neconvențională de a atrage clienți și a-și găsi un loc de muncă, alții spun că această activitate poate fi chiar periculoasă. Alții lasă comentarii amuzante.

"Bună ideea. L-aș curăța pe cel de pe partea șoferului, astfel încât atunci când vine să deschidă ușa să poată vedea că este curat."

"Trucul românesc e ca în același timp să verifici dacă există șurub de siguranță pentru a curăța toată roata"

"Și apoi te dă în judecată pentru că ai făcut-o fără voie"

"Trucul spaniol este ca apoi să aștepți cuminte să ii sunat"

"Șmecheria românească e bună pentru cei fără un loc de muncă în altă țară și vor să lucreze cinstit"

"Trucul 'te vede poliția și cum nu știu ce faci te arestează' "

VIDEO

 

Alte știri de interes