StiriDiaspora Știri Româncă, apărată de un imigrant, într-un supermarket, după ce un bătrân a vrut s-o lovească: "Românul patriot s-a comportat execrabil"

Româncă, apărată de un imigrant, într-un supermarket, după ce un bătrân a vrut s-o lovească: "Românul patriot s-a comportat execrabil"

Scriitoarea și influencerița Cristiana Todiresei a relatat pe o rețea de socializare un incident petrecut într-un supermarket, unde spune că a fost agresată verbal și împinsă de un bărbat în vârstă aflat la coadă.

Cristiana Todiresei a descris întreaga întâmplare într-o postare pe Tik Tok. Femeia povestește că situația a izbucnit dintr-un motiv aparent banal, în timp ce aștepta la rând la casa de marcat într-un magazin Lidl.

„Astăzi mi-a luat apărarea un imigrant. Eram la coadă la Lidl și aveam trei produse în mână. În fața mea era un imigrant, iar în spate a venit un bătrân foarte agresiv, care m-a împins, deși în fața mea erau încă alte patru persoane. Era destul de aglomerat și a început să mă jignească. Mi-a adresat niște cuvinte pe care nici măcar nu le pot reproduce, pentru că altfel m-ar bloca aplicațiile sociale. A început să strige la mine să-mi pun produsele pe bandă. I-am spus că am trei lucruri și că nu are sens să le pun pe bandă, pentru că le țin în mână și că are loc în spate să le pună dumnealui. După ce i-am spus asta m-a jignit, m-a împins, m-a bruscat, iar domnul imigrant din față mi-a luat apărarea, în româna pe care o știa. L-a întrebat: ' Ce ai cu fata, ce ți-a făcut?'. Și a spus și el că are doar o pâine și că nu are sens s-o pună pe bandă.”

„A stat lângă mine până când bărbatul s-a îndepărtat”

Femeia spune că altercația verbală a continuat câteva minute, iar bărbatul ar fi continuat să o jignească până când și-a scanat produsele.

„M-a jignit întruna și a țipat la mine până când mi-am scanat produsele. Bărbatul acela imigrant a stat lângă mine până când individul în vârstă s-a îndepărtat. Oricum a dat să vină spre mine, parcă era scăpat de la circ. Mi-a fost frică, pentru că acest scandal s-a iscat din nimic. Stai pur și simplu la coadă liniștit și vine cineva și te împinge pentru că nu faci lucrurile cum vrea el.”

La finalul relatării sale, Cristiana Todiresei spune că situația a lăsat-o cu un sentiment contradictoriu, după ce a fost, după cum afirmă, „prinsă între un imigrant și un român patriot”.

„Am fost prinsă între un imigrant și între un român patriot. Cu siguranță, în acest context, românul patriot s-a comportat execrabil, iar imigrantul mi-a luat apărarea”, a concluzionat aceasta. 

Bogdan Bolojan Este redactor-șef al publicației ȘtiriDiaspora din anul 2017.Are o experiență de 13 ani în presă. A fost asistent de producție TV, apoi reporter de televiziune și în final drumul l-a dus în presa scrisă. A fost timp de doi ani redactor la DCNews.ro, iar apoi a preluat proiectul publicației ȘtiriDiaspora.ro.
Alte știri de interes