StiriDiaspora Știri Român de 30 de ani, găsit mort în Spania. Avea două săptămâni de când plecase din România

Român de 30 de ani, găsit mort în Spania. Avea două săptămâni de când plecase din România

Spania. Un român a înjunghiat un dominican într-un bar din Madrid. Poliția, pe urmele criminalului
Un român de aproximativ 30 de ani a fost găsit mort în Spania, la aproximativ două săptămâni după ce a ajuns la muncă în această țară. 

Românul a fost găsit mort în locuința sa din zona Santo Tomé, în Lourenzá, în nord-vestul Spaniei.

Momentan nu sunt prea multe detalii cu privire la împrejurările decesului, care a avut loc duminică după-amiază.

Este vorba despre un bărbat de puțin peste 30 de ani care a fost găsit mort în pat, într-o locuință în care, se pare – conform unor surse locale – începuse să locuiască de puțin timp.

Românul ar fi ajuns la Santo Tomé, la Lourenzá cu 15 zile în urmă. Potrivit acestor aceleași surse, acesta ar lucra în sectorul silvic, la tăierea lemnului.

O echipă de paramedici a ajuns prima la domiciliu, situat între Santo Tomé și San Xorxe, lângă Pazo de Tovar. La domiciliu a ajuns și Garda Civilă.

La prima vedere, oamenilor legii nu li s-a părut nimic suspect, neexistând urme vizibile de violența pe corpul românului. Autopsia va lămuri cauza decesului.

Mulți români lucrează la lemne în Lourenzá

Este de remarcat că în municipiul Mariñan Lourenzá există un număr semnificativ de bărbați de origine română care lucrează cu toții în sectorul lemnului, pentru firme din sector. Cel mai probabil românul se angajase la o astfel de firmă de exploatare a masei lemnoase.

Chiar în urmă cu un an, în luna februarie a anului 2023, un român de 23 de ani originar din Băicoi a murit pe munte la Alfoz. Un copac a căzut peste el în timp ce tăia lemne. Românul era cazat de asemenea, în Lourenzá. 

Bogdan Bolojan Este redactor-șef al publicației ȘtiriDiaspora din anul 2017.Are o experiență de 13 ani în presă. A fost asistent de producție TV, apoi reporter de televiziune și în final drumul l-a dus în presa scrisă. A fost timp de doi ani redactor la DCNews.ro, iar apoi a preluat proiectul publicației ȘtiriDiaspora.ro.
Alte știri de interes