StiriDiaspora Știri Realitatea Plus poate emite din nou. Răsturnare de situație

Realitatea Plus poate emite din nou. Răsturnare de situație

Televiziunea Realitatea Plus poate emite din nou, în ciuda deciziei CNA de suspendare a emisiei.

Decizia prin care Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a retras licența postului Realitatea Plus a fost suspendată în instanță, ceea ce permite televiziunii să își continue activitatea până la soluționarea definitivă a litigiului.

Hotărârea instanței vine la scurt timp după ce CNA a decis retragerea licenței de emisie a postului, o măsură care a generat reacții puternice în spațiul public și în mediul politic. În urma deciziei judecătorilor, aplicarea sancțiunii este suspendată, ceea ce înseamnă că Realitatea Plus poate continua să emită.

Anca Alexandrescu a făcut anunțul: 

„Instanța a făcut dreptate! Decizia CNA de ridicare a licenței a fost suspendată! Realitatea merge mai departe! Mulțumesc tuturor Oamenilor, a scris Anca Alexandrescu.

Decizia instanței nu reprezintă însă verdictul final în acest caz. Suspendarea produce efecte până la judecarea pe fond a acțiunii prin care postul contestă sancțiunea impusă de CNA. Până atunci, Realitatea Plus își poate continua activitatea și difuzarea programelor.

Bogdan Bolojan Este redactor-șef al publicației ȘtiriDiaspora din anul 2017.Are o experiență de 13 ani în presă. A fost asistent de producție TV, apoi reporter de televiziune și în final drumul l-a dus în presa scrisă. A fost timp de doi ani redactor la DCNews.ro, iar apoi a preluat proiectul publicației ȘtiriDiaspora.ro.
Alte știri de interes