Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Podul Înalt" al judeţului Vaslui intervine cu şapte autospeciale şi o ambulanţă tip B2, doi ofiţeri şi 22 subofiţeri, intervenţia fiind condusă de adjunctul şefului ISU Vaslui, Niculae Tătaru.
"Din autocisternă au loc scurgeri de combustibil. Nu a izbucnit incendiu şi nu sunt victime. Circulaţia a fost întreruptă, dar acum se circulă pe un singur sens. Autorităţile au fost mobilizate, la faţa locului au fost aduse mai multe utilaje şi a fost ridicat un dig pentru a opri scurgerea motorinei pe câmp. Urmează ca motorina să fie transvazată într-o altă autocisternă, iar autovehiculul răsturnat şi avariat să fie repus pe roţi", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Elvis Piruş.
La intervenţie participă efective aparţinând ISU Vaslui, IPJ Vaslui şi Secţiei Drumuri Naţionale.
[citeste si]