StiriDiaspora › Internațional › Patru români au pus la cale o rețea prin care exploatau conaționali pe câmpurile din Spania. 12 ore pe zi, 7 zile pe săptămână și salarii mizerabile

Patru români au pus la cale o rețea prin care exploatau conaționali pe câmpurile din Spania. 12 ore pe zi, 7 zile pe săptămână și salarii mizerabile

Foto ilustrativ (Sursa: Magnific)
Procurorii spanioli cer 45 de ani de închisoare pentru un clan de români acuzat că a exploatat conaționali ca muncitori zilieri în Valladolid.

Secția a doua a Tribunalului Provincial din Valladolid va judeca, între 9 și 12 noiembrie, patru membri ai unui clan de origine română acuzați că i-au ținut pe alți români în semi-sclavie pe câmpurile din Medina del Campo.

Parchetul cere pedepse care însumează 45 de ani de închisoare, din care 36 de ani pentru presupusul lider al grupării, Vasile C. . Acesta este acuzat de trafic de persoane în scopul exploatării prin muncă, apartenență la o organizație criminală și spălare de bani aflată în curs.

Muncitorii lucrau 12 ore pe zi, fără contracte

Cazul a ajuns în atenția autorităților spaniole la finalul anului 2019, după ce o plângere depusă la Unitatea Centrală pentru Rețele de Imigrație Ilegală și Fraudă cu Documente (UCRIF) a scos la lumină o schemă care funcționa încă din 2017, scrie publicația Libertad Digital.

Potrivit acuzațiilor, gruparea recruta în România persoane aflate într-o situație economică extrem de precară și cu un nivel redus de educație. Victimele erau aduse cu autobuzul în zona Valladolid, fiind promise locuri de muncă decente. Odată ajunși în Spania, li se spunea că datorează deja bani pentru transport și erau duși în locuințe unde trebuiau să plătească lunar între 100 și 150 de euro pentru cazare.

Pe câmpuri, situația nu mai avea legătură cu ce li se spusese la plecare. Muncitorii nu aveau contracte de muncă și nici asigurări sociale. Ziua de lucru dura între nouă și douăsprezece ore, fără zile libere săptămânale și fără concedii plătite. Deși pe hârtie fusese stabilit un salariu teoretic de 5,50 euro pe oră, liderul clanului reținea aproape întreaga sumă, invocând costuri de combustibil, mâncare și rambursări fictive de împrumuturi.

În acest fel, victimele rămâneau prinse într-o datorie din care nu mai puteau ieși.

Soția "caporalului" ar putea stea și ea ani grei după gratii

Pe lângă Vasile C., anchetatorii o acuză și pe soția acestuia, Liliana G. Pentru ea, procurorii solicită o pedeapsă de șapte ani de închisoare, pe motiv de implicare în spălarea de bani și de impunere a unor condiții ilegale de muncă.

Ceilalți doi inculpați, Constantin U. și Gheorghe U., riscă câte un an de închisoare pentru apartenență la un grup infracțional. Ei se ocupau de supravegherea șantierelor agricole și de transportul zilnic al muncitorilor.

Parchetul cere, în plus, câte 80.000 de euro despăgubiri pentru daune morale pentru fiecare victimă.

Rețeaua a ajuns să coordoneze, în același timp, peste 80 de muncitori agricoli pe durata campaniilor. Pentru a masca veniturile și a evita controalele fiscale, a folosit firme-fantomă, printre care Servicios Agrícolas Liliana SL.

Prin înșelăciune, sezonierii erau înregistrați fraudulos ca lucrători independenți, ceea ce a dus la acumularea unor datorii importante față de sistemul de asigurări sociale.

În timpul descinderilor poliției din Medina del Campo, oamenii legii au confiscat documente contabile, 20.100 de euro în numerar și o flotă de mașini de lux evaluate la peste 160.000 de euro, achiziționate din banii obținuți din activitățile ilegale.

Și autoritățile din Italia au descoperit recent o rețea organizată de doi români, prin care aceștia exploatau muncitori pe care îi plăteau cu doar 2 euro pe oră.

Jurnalist cu peste 15 ani de experiență, specializat în monitorizare media, analiză de conținut și comunicare strategică. Redactor-șef adjunct al portalului ȘtiriDiaspora.ro și realizator al emisiunii „Departe de România”, care aduce în prim-plan vocile românilor din diaspora.
Alte știri de interes