O româncă dezvăluie care sunt diferențele dintre România și Canada la capitolul persoanelor cu dizabilități

După trei luni de muncă în Calgary, o româncă a remarcat atât aspecte sociale, cât și infrastructurale mult mai bine puse la punct în țara nord-americană. Declarația ei a stârnit interes și a oferit o perspectivă autentică asupra sistemelor care pot face viața mai ușoară persoanelor cu dizabilități.

Infrastructură adaptată: accesibilitate peste tot

Românca a explicat că în Canada, indiferent dacă ești pe stradă, în mall sau supermarket, toate spațiile sunt concepute pentru a facilita accesul persoanelor cu dizabilități.

„Sunt rampe cu înclinație corectă, nu cum e în România, unde uneori sunt imposibil de urcat, pavaje tactile pentru nevăzători, uși automate largi, parcări special create și respectate pentru persoanele cu dizabilități”, a spus ea. În plus, cozile prioritare sunt respectate cu strictețe, iar paznicii verifică ca acestea să nu fie folosite incorect.

Adaptări tehnologice și sociale: un model de incluziune

Un alt aspect remarcabil a fost modul în care mașinile sunt modificate pentru a răspunde nevoilor persoanelor cu dizabilități.

„Am avut un coleg cu paraplegie care conducea un Mini Cooper cu comenzi de accelerație și frână manuale. Mi s-a părut fascinant!”, a mărturisit românca.

Ea a subliniat că nu doar infrastructura, ci și atitudinea oamenilor este diferită. În Canada, persoanele cu dizabilități primesc ajutor fără prejudecăți și fără să fie privite ciudat. „Oriunde te duceai, dacă aveai o dizabilitate, lumea era deschisă și dispusă să te ajute”.

România versus Canada: o diferență socială majoră

Concluzia româncei este că, din punct de vedere social, Canada este mult înaintea României în ceea ce privește incluziunea persoanelor cu dizabilități.

„Infrastructura este importantă, dar mai important este cum te simți acceptat și sprijinit în societate. Și aici, canadienii sunt cu mult peste noi”, a mai spus ea, făcând apel la o schimbare de mentalitate în România.

Această mărturie oferă un semnal de alarmă și o sursă de inspirație pentru autorități și cetățeni deopotrivă, evidențiind că o societate cu adevărat incluzivă trebuie să combine infrastructura accesibilă cu respectul și sprijinul social.