StiriDiaspora Știri O explozie a distrus o clădire de locuinţe din Belgia

O explozie a distrus o clădire de locuinţe din Belgia

Ucraina. O explozie puternică a ucis trei persoane la o fabrică de praf de pușcă destinată producerii de sisteme de apărare aeriană / Foto: ILUSTRATIV
O explozie puternică a distrus în mare parte vineri o clădire de locuinţe din oraşul Turnhout din nordul Belgiei, relatează dpa.

Primele rapoarte oficiale nu precizează dacă deflagraţia a ucis pe cineva; o victimă a fost spitalizată, iar alta era încă prinsă sub dărâmături, dar în stare bună, scrie Agerpres. 

Primarul Paul Van Miert a declarat într-un interviu publicat pe site-ul de internet al ziarului Het Laatste Nieuws că s-a reuşit contactul cu persoana încarcerată.

Mai mulți oameni ar fi dispăruți

Agenţia de presă Belga, preluată de dpa, informează că iniţial au fost daţi dispăruţi opt oameni, însă nu se ştie cu certitudine dacă aceştia se aflau în clădire în momentul exploziei.

În fotografiile de la locul incidentului se vede că ultimele două din cele trei etaje ale clădirii sunt parţial distruse, iar porţiuni din zidurile exterioare şi plafoane sunt smulse.

Deocamdată nu se cunoaşte cauza exploziei; primarul a declarat că ar putea fi provocată de gaze.

Alte știri de interes