StiriDiaspora › Internațional › Nicuşor Dan, mesaj de condoleanţe pentru familiile victimelor accidentului rutier din Bulgaria

Nicuşor Dan, mesaj de condoleanţe pentru familiile victimelor accidentului rutier din Bulgaria

Nicușor Dan la Palatul Cotroceni
Președintele Nicuşor Dan a transmis un mesaj de condoleanţe pentru familiile victimelor accidentului rutier din Bulgaria.

Preşedintele Nicuşor Dan a transmis condoleanţe, marţi, familiilor celor care şi-au pierdut viaţa în accidentul rutier din Bulgaria.

"Am aflat cu mare durere de tragicul accident rutier din Bulgaria, lângă Iambol, în urma căruia au murit mulţi oameni şi au fost şi mai mulţi răniţi. Transmit condoleanţe din toată inima familiilor şi apropiaţilor victimelor şi doresc recuperare grabnică răniţilor. Am fost informat că un cetăţean român este rănit şi primeşte îngrijiri medicale. România este alături de Bulgaria şi poporul său în acest moment greu", a scris şeful statului pe platforma X.

Ministerul român al Afacerilor externe a precizat că reprezentanţii misiunii diplomatice a României la Sofia sunt în legătură cu familia persoanei rănite şi sunt pregătiţi să acorde asistenţă consulară, conform competenţelor.

Reprezentanţii ambasadei monitorizează situaţia şi continuă dialogul cu autorităţile locale competente.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Sofia: +359 2 9733510, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate şi preluate de operatorii Call Center-ului în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie linia telefonică de urgenţă a misiunii diplomatice: +359 879 440 758.

Ministrul bulgar al Sănătăţii, Katia Ivkova, a informat că 12 oameni şi-au pierdut viaţa în urma celor două caramboluri care au dus la închiderea autostrăzii Trakia pe ambele sensuri, în apropierea nodului rutier Zimniţa.

Zece oameni au murit la faţa locului, iar doi la spital, a precizat Ivkova, citată de BTA. Ea a menţionat că 46 de pacienţi au fost transportaţi pentru îngrijiri medicale şi situaţia este în dinamică.

Accidentul a avut loc lângă Iambol (sud - est), pe autostrada care leagă capitala Sofia de oraşul Burgas de la Marea Neagră, unde ceaţa densă a redus vizibilitatea.

Imaginile difuzate de posturile de televiziune bulgare au arătat vehicule răsturnate, arse sau distruse, pe ambele direcţii de mers ale autostrăzii.

Jurnalist cu peste 15 ani de experiență, specializat în monitorizare media, analiză de conținut și comunicare strategică. Redactor-șef adjunct al portalului ȘtiriDiaspora.ro și realizator al emisiunii „Departe de România”, care aduce în prim-plan vocile românilor din diaspora.
Alte știri de interes