StiriDiaspora Știri Ministrul Sănătății din UK demisionează după ce a fost prins cu amanta

Ministrul Sănătății din UK demisionează după ce a fost prins cu amanta

Matt Hancock, ministrul Sănătăţii, a demisionat din funcţia de ministru al Sănătăţii după ce infidelitatea sa, comisă în timpul pandemiei, a fost interpretată ca o încălcare a regulilor privind distanţarea socială.

Într-o scrisoare către prim-ministrul Boris Johnson, ministrul spune că guvernul „datorează oamenilor care au sacrificat atât de mult în această pandemie sinceritate când i-a dezamăgit”.

El şi-a reluat scuzele pentru „încălcarea recomandărilor din timpul pandemiei” şi a cerut scuze „familiei mele şi celor dragi”.

Tabloidul The Sun a publicat vineri, pe prima pagină, imagini luate de pe o cameră de supraveghere, care îl surprindeau pe ministrul Sănătăţii din Marea Britanie, Matt Hancock, căsătorit şi tatăl a trei copii, cum o săruta pe Gina Coladangelo, o veche prietenă, măritată la rândul ei.

Hancock, care este căsătorit de 15 ani, s-a scuzat pentru că a încălcat regulile COVID-19, a cerut presei respectarea vieţii private, iar premierul Boris Johnson a transmis că acceptă scuzele şi consideră cazul închis, relatează Mediafax.

Bogdan Bolojan Este redactor-șef al publicației ȘtiriDiaspora din anul 2017.Are o experiență de 13 ani în presă. A fost asistent de producție TV, apoi reporter de televiziune și în final drumul l-a dus în presa scrisă. A fost timp de doi ani redactor la DCNews.ro, iar apoi a preluat proiectul publicației ȘtiriDiaspora.ro.
Alte știri de interes