Totul a început cu un miros ciudat, urmat de un fum tot mai dens care a început să se ridice de sub capotă. Tatăl, aflat la volan, și-a dat seama imediat că ceva este grav și a acționat cu sânge rece. În timp ce căuta cu disperare o zonă de oprire sigură, primele limbi de foc au devenit vizibile. Fără să stea pe gânduri, a tras pe banda de urgență, a oprit motorul și și-a evacuat soția și cele două fetițe din vehicul.
Gestul său rapid s-a dovedit salvator. La doar câteva secunde după ce au ieșit din mașină, flăcările au cuprins întreg habitaclul, transformându-l într-un adevărat infern. În câteva clipe, ceea ce fusese un vehicul pregătit pentru drum lung s-a transformat într-un morman de fiare arse.
La fața locului a ajuns imediat o patrulă a Poliției Rutiere din Orvieto, condusă de comisarul Massimiliano Bolli. Agenții au securizat rapid traficul, deviat temporar pentru a preveni un lanț de accidente pe autostrada deja aglomerată. Între timp, o echipă de pompieri a intervenit cu autospecialele, folosind jeturi de spumă și apă pentru a stinge incendiul. Focul a fost lichidat în câteva minute, însă mașina familiei române a fost complet distrusă.
Care este cauza incendiului
Potrivit pompierilor, incendiile auto pot fi declanșate de mai multe cauze: de la un scurtcircuit la instalația electrică, până la o defecțiune a sistemului de alimentare cu combustibil sau o supraîncălzire a motorului. În acest caz, investigațiile preliminare arată că un posibil defect tehnic ar fi declanșat focul, însă rezultatele finale vor fi stabilite de experți.
Incidentul a provocat și importante probleme de trafic. Coloanele de mașini s-au întins pe mai bine de cinci kilometri, iar circulația a revenit la normal doar spre finalul dimineții, după ce pompierii au îndepărtat resturile mașinii incendiate și polițiștii au redeschis toate benzile.
Din fericire, familia română a scăpat fără răni, deși șocul emoțional a fost evident. Părinții au mulțumit polițiștilor pentru intervenția promptă și au primit sprijin logistic pentru a-și continua drumul. Poliția le-a pus la dispoziție un taxi cu care să poată ajunge în siguranță la destinație, relatează publicația italiană La Nazione.