„Este cel mai mare rău pe care l-a făcut actualul prim-ministru românilor şi cuvântului reformă, fiindcă noi, când vorbim de reformă, deja facem o paralelă cu dat afară. Nu dă nimeni nimic afară”, a declarat Marcel Ciolacu, întrebat despre efectele ordonanței asupra instituțiilor din subordine.
Fostul premier a precizat că, la nivelul instituțiilor subordonate Consiliului Județean, a început un audit extern care va stabili măsurile ce vor urma. Potrivit lui Ciolacu, verificările vizează Consiliul Județean, instituțiile din subordine, DGASPC și Spitalul Județean. El a menționat și intenția formării unui consorțiu cu Spitalul Universitar.
„Ordonanţa presupune anumite reduceri, normal, o s-o punem în aplicare, de aceea am pornit un audit extern pe tot ce înseamnă CJ, subordonatele CJ, DGASPC, cât şi Spitalul Judeţean”, a subliniat Ciolacu.
Ordonanța adoptată de Guvernul condus de Ilie Bolojan prevede, printre altele, reduceri de posturi în administrația publică locală și limitarea cheltuielilor bugetare. Executivul susține că măsurile au rolul de a reduce deficitul și de a controla cheltuielile statului.
Declarațiile lui Ciolacu au venit după o întâlnire cu primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, discuțiile având ca temă proiectele viitoare ale Consiliului Județean și ale administrației locale.
Scurt istoric al mandatului Ciolacu: cheltuieli mari, reforme puține
Atacul politic lansat acum de Marcel Ciolacu intră în contrast cu propriul bilanț din perioada în care a condus Guvernul. Mandatul său a fost marcat de utilizarea frecventă a Fondului de rezervă al Guvernului, folosit nu doar pentru situații excepționale, ci pentru acoperirea cheltuielilor de orice fel.
În același timp, Guvernul Ciolacu a aprobat majorări consistente de pensii și alte cheltuieli sociale într-un moment în care deficitul bugetar se afla deja la un nivel ridicat, printre cele mai mari din Uniunea Europeană.