Apelul vine după ce sâmbătă peste 23.000 de oameni au manifestat în Franţa, potrivit Ministerului de Interne, pentru a denunţa violenţele poliţiei şi a cere "dreptate pentru toţi".
Luni, Inspecţia generală a poliţiei din Franţa (IGPN), sau "poliţia poliţiei", cum mai este denumită, a indicat că în 2019 a fost însărcinată cu un număr inedit de 1460 de anchete judiciare, dintre care peste jumătate - 868 - vizează acuzaţii de violenţă din partea forţelor de ordine, ceea ce înseamnă cu 41% mai mult (+256) faţă de 2018.
Mare parte din aceste anchete au fost lansate în urma incidentelor produse în marja mişcării de contestare a "vestelor galbene" care a zdruncinat Franţa la începutul anului trecut.
Macron i-a cerut totodată ministrului justiţiei, Nicole Belloubet, să examineze dosarul morţii în 2016 a lui Adama Traore, un tânăr de culoare de 24 de ani, în timpul arestării sale.
"În contextul emoţiei generate de moartea lui George Floyd în SUA, o parte a comunităţii naţionale protestează împotriva rasismului şi ridică întrebări legat de acţiunea forţelor de ordine. Vrem să răspundem la aceste preocupări prin transparenţă şi acţiune", au asigurat serviciile premierului Edouard Philippe.