StiriDiaspora Știri A murit Flavia Groșan. Pneumologa s-a stins din viață în urmă cu scurt timp

A murit Flavia Groșan. Pneumologa s-a stins din viață în urmă cu scurt timp

flavia grosan medic oradea
Cunoscuta pneumologă dr. Flavia Groșan a mur miercuri, la Spitalul Județean Clinic de Urgență Bihor. Potrivit relatărilor, decesul ar fi fost înregistrat la ora 11:24, conform surselor publicației locale Ebihoreanul. 

Dr. Groșan era internată de mai bine de o lună într-o stare extrem de gravă. Surse medicale afirmă că totul ar fi început în urma unui stop cardiorespirator suferit la domiciliu, în timpul nopții, soțul fiind cel care a sunat la 112 după ce ar fi găsit-o inconștientă. Echipajele SMURD au reușit atunci să o resusciteze și au transportat-o de urgență la Spitalul Județean Oradea, unde a fost internată în secția de Anestezie-Terapie Intensivă.

În primele zile, medicii au menținut-o intubată și ventilată mecanic, iar prognosticul a fost considerat încă de la început unul rezervat. Starea neurologică nu s-a ameliorat, iar investigațiile imagistice au arătat leziuni compatibile cu o comă profundă, gradul 4, cu reacții minime sau absente la stimuli.

Tumoră pulmonară cu metastaze multiple

Conform documentelor clinice și declarațiilor medicilor, Flavia Groșan fusese diagnosticată cu o tumoră pulmonară agresivă, aflată deja în stadiu avansat, cu metastaze în: creier, ficat și glandele suprarenale. 

De asemenea, surse medicale confirmă că medicii au descoperit și pleurezie bilaterală, fiind necesare proceduri de drenaj.

În urma unei relative stabilizări cardio-respiratorii, medicii au transferat-o, în urmă cu aproximativ o săptămână, înapoi pe Secția de Pneumologie, deși starea neurologică rămânea critică.

Deși nu mai era conectată la ventilator în ultimele zile, pneumologul se afla în continuare într-o comă ireversibilă, potrivit specialiștilor care urmăreau evoluția sa.

Surse medicale descriu ultimele ore drept o degradare progresivă, fără răspuns la tratamentele de suport vital. La ora 11.24, medicii ar fi constatat stopul cardiorespirator nerecuperabil.

Un nume controversat în pandemie

Dr. Flavia Groșan a devenit una dintre cele mai discutate figuri ale pandemiei COVID-19, după ce a contestat public protocoalele oficiale de tratament, susținând teorii alternative privind administrarea oxigenului și medicației standard. A fost investigată disciplinar de Colegiul Medicilor, dar a beneficiat și de un val masiv de susținere din partea unei părți a publicului.

În ultimele postări de pe rețelele sociale, înainte de internare, Groșan acuza dureri puternice toracice, oboseală accentuată și simptome respiratorii severe, însă nu a solicitat ajutor medical imediat.

Bogdan Bolojan Este redactor-șef al publicației ȘtiriDiaspora din anul 2017.Are o experiență de 13 ani în presă. A fost asistent de producție TV, apoi reporter de televiziune și în final drumul l-a dus în presa scrisă. A fost timp de doi ani redactor la DCNews.ro, iar apoi a preluat proiectul publicației ȘtiriDiaspora.ro.
Alte știri de interes