StiriDiaspora Știri Donald Tusk: "Suntem toți alături de Paris"

Donald Tusk: "Suntem toți alături de Paris"

 Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a transmis condoleanţe locuitorilor Parisului în timp ce catedrala emblematică a oraşului, Notre Dame, este înghiţită de flăcări.

"Notre Dame din Paris este Notre Dame a întregii Europe", a scris Tusk pe Twitter în limba franceză luni seara.

"Suntem toţi alături de Paris astăzi", a adăugat el în limba engleză.

Catedrala Notre-Dame din centrul Parisului a fost cuprinsă luni de flăcări, într-un incendiu puternic care a distrus celebrul monument parizian, unul dintre cele mai vizitate obiective turistice ale Franţei. Flăcările au mistuit acoperişul catedralei vechi de mai multe secole. Un nor imens de fum s-a împrăştiat deasupra oraşului, iar cenuşa s-a răspândit pe o suprafaţă întinsă. Pompierii au evacuat zona din jurul catedralei, aflate în centrul capitalei franceze.

Preşedintele Emmanuel Macron a anulat un discurs adresat naţiunii, prevăzut să fie ţinut luni seară. Un reprezentant al preşedinţiei a precizat că Macron urmează să se deplaseze la locul incendiului.

[citeste si]

Alte știri de interes