StiriDiaspora Știri Doi tineri de 16 și 19 ani au bătut cu pumnii și picioarele un bărbat până l-au omorât

Doi tineri de 16 și 19 ani au bătut cu pumnii și picioarele un bărbat până l-au omorât

Doi tineri, de 16 și 19 ani, au bătut cu pumnii și picioarele un bărbat până l-au omorât. Incidentul a avut loc în Blaj, în noaptea de sâmbătă spre duminică, iar cei doi tineri au fost reținuți.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale faţă de doi inculpaţi, în vârstă de 16, respectiv 19 ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de omor şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, în timp ce se aflau pe strada Nicolae Bălcescu din Blaj, pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi al unui conflict spontan, cei doi tineri au lovit cu pumnii şi picioarele un bărbat, care nu a fost identificat până la acest moment.

„Victimei i-au fost cauzate leziuni traumatice abdominale care au condus la decesul acesteia, survenit în timpul transferului cu ambulanţa de la Spitalul Municipal Blaj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş”, au transmis procurorii.

Cei doi tineri au fost reținuți și vor fi prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, relatează Mediafax.

[citeste si]

Bogdan Bolojan Este redactor-șef al publicației ȘtiriDiaspora din anul 2017.Are o experiență de 13 ani în presă. A fost asistent de producție TV, apoi reporter de televiziune și în final drumul l-a dus în presa scrisă. A fost timp de doi ani redactor la DCNews.ro, iar apoi a preluat proiectul publicației ȘtiriDiaspora.ro.
Alte știri de interes