Peste 194.000 de pelerini au trecut deja pe la baldachinul amenajat în Curtea Mitropolitană, unde se află moaștele sfintei și cele ale Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria. Nici lăsarea nopții nu îi descurajează pe credincioși, care acceptă să aștepte ore întregi pentru a se închina.
Potrivit datelor transmise de organizatori, aproximativ 10.000 de persoane se aflau la coadă miercuri seara, pe o distanță de circa doi kilometri. Timpul estimat de așteptare până la baldachinul din Curtea Mitropolitană era de aproximativ patru ore.
În noaptea de 14 spre 15 octombrie, interesul pentru pelerinaj rămâne ridicat, iar credincioșii continuă să vină la Iași chiar și după lăsarea întunericului. Pentru mulți dintre ei, orele petrecute la rând fac parte din experiența pelerinajului, în speranța că vor putea ajunge în fața raclei și se vor putea ruga.
Peste 1.000 de oameni au avut nevoie de îngrijiri medicale
Aglomerația și așteptarea îndelungată au pus la încercare rezistența fizică a unor pelerini. De la începutul evenimentului, pe 8 octombrie, 1.013 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar 58 au fost transportate la spital, potrivit organizatorilor.
Pelerinajul din 14 octombrie are o tradiție de aproape patru secole și reprezintă unul dintre cele mai importante evenimente religioase din România. În fiecare an, credincioși din toate regiunile țării, dar și din străinătate, ajung la Iași pentru a se închina la moaștele Sfintei Parascheva.
Moaștele Sfintei Parascheva au ajuns la Iași în 1641
Cunoscută și sub numele de Sfânta Vineri, Cuvioasa Parascheva s-a născut în prima jumătate a secolului al XI-lea, în localitatea Epivat, din Tracia, pe țărmul Mării Marmara. Moaștele sale au fost păstrate aproape 200 de ani în localitatea natală, apoi au fost mutate la Târnovo și, ulterior, la Constantinopol.
La 13 iunie 1641, domnitorul Vasile Lupu a adus moaștele sfintei la Iași și le-a așezat în Biserica Mănăstirii Sfinții Trei Ierarhi. De atunci, Sfânta Cuvioasă Parascheva este considerată ocrotitoarea Moldovei și a celor aflați în suferință.
În acest an, pelerinii au ocazia să se închine și la moaștele Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria, din județul Neamț.