StiriDiaspora Știri Comandant de unitate militară, prins cu carcase de porc și sute de litri de vin în birou. Militarii munceau la el acasă

Comandant de unitate militară, prins cu carcase de porc și sute de litri de vin în birou. Militarii munceau la el acasă

Sursa foto: MAPN
Ministrul Apărării, Radu Miruță, a anunțat vineri că a dispus înlăturarea de la comanda unității militare din Murfatlar a comandantului acesteia, după un control care ar fi scos la iveală mai multe nereguli grave. Potrivit ministrului, acesta ar fi folosit resursele unității în interes personal, iar cazul va fi sesizat organelor de anchetă.

Decizia a fost luată în urma unui control dispus de Ministerul Apărării, după mai multe sesizări primite cu privire la modul în care era administrată unitatea militară din Murfatlar.

Radu Miruță a prezentat, într-o conferință de presă, concluziile verificărilor și a susținut că situația descoperită este una fără precedent.

„Avem o situație ridicolă, inacceptabilă. Comandantul unității militare de la Murfatlar. Acolo era luată unitatea pur și simplu la plăcerea și confortul comandatului unității. În urma sesizărilor pe care le-am primit și am dispus control, s-a confirmat faptul că domnul comandant deconta produse personale, adidași, trening, tricouri, pentru dumnealui și pentru familie la contabilitatea unității. Punea militarii din cadrul unității la muncă în propria gospodărie, zugrăvit apartament. Le cerea militarilor să-i pregătească și să-i servească masa acasă pentru diverse evenimente personale pe care le avea. Încasa bani de chirie, deși nu stătea cu chirie, pretindea și primea de la subordonați produse alimentare în cantități mari. În momentul desfășurării controlului, am găsit carcasă de porc, 100 litri de vin îmbuteliat pe diverse sortimente, kilograme de calcan și o lipsă de 1.700 litri de motorină. Este clar că este incompatibil cu comanda unității. Am dispus numirea unui alt ofițer și sesizarea organelor abilitate, plus cercetarea administrativă pentru cei care acceptau să înregistreze astfel de produse în contabilitate”, a precizat Radu Miruță într-o conferință de presă.

Comandantul, înlăturat de la conducerea unității

În urma controlului, ministrul Apărării a decis înlăturarea comandantului de la conducerea unității militare din Murfatlar și numirea unui alt ofițer la comandă.

Totodată, cazul va fi înaintat organelor competente pentru continuarea cercetărilor, în vederea stabilirii eventualelor fapte de natură penală.

Pe lângă sesizarea organelor abilitate, Ministerul Apărării a anunțat că va declanșa cercetări administrative și în cazul personalului care ar fi acceptat înregistrarea în contabilitatea unității a unor cheltuieli fără legătură cu activitatea militară.

Bogdan Bolojan este redactor-șef al publicației ȘtiriDiaspora din anul 2017.Are o experiență de 13 ani în presă. A fost asistent de producție TV, apoi reporter de televiziune și în final drumul l-a dus în presa scrisă. A fost timp de doi ani redactor la DCNews.ro, iar apoi a preluat proiectul publicației ȘtiriDiaspora.ro.
Alte știri de interes