Este vorba despre Marian L., cetățean român originar dintr-o localitate de lângă Iași, reținut în incinta șantierului naval Blohm Voss din Portul Hamburg, unde lucra ca muncitor calificat.
Marian se mutase recent în Tulcea. El a fost anterior șofer de TIR și în cele din urmă s-a angajat în șantierul naval din Hamburg. Potrivit informațiilor din presa locală, acesta s-ar fi căsătorit de scurt timp, iar apropiații ar pune motivul gestului pe seama faptului că nu și-ar fi primit banii.
Conform publicației germane Bild, procurorii spun că românul ar fi acționat împreună cu un cetățean grec, Naïm M. (54 de ani), pictor și decorator, iar cei doi sunt uspectați că au sabotat cel puțin o navă militară germană aflată în construcție. Valoarea acestei nave ar fi de aproximativ 400 de milioane de euro.
Anchetatorii susțin că ținta principală a fost sala motoarelor corvetei "Köln”. Cei doi ar fi oprit intenționat întrerupătorul principal "Q2” din panoul de control și au lăsat nava fără energie electrică și fără oxigen în anumite compartimente.
La scurt timp, într-un ventilator a apărut fum, iar un condensator s-a supraîncălzit. Doar intervenția rapidă a unui membru al echipajului a prevenit izbucnirea unui incendiu. Procurorii spun că, fără această reacție, focul s-ar fi putut extinde în interiorul navei, cu avarii majore sau chiar distrugerea completă a corvetei.
Al doilea incident: pietriș abraziv introdus în motor
Ancheta vizează și un alt episod considerat extrem de grav. Într-un incident separat, aproximativ 20 de kilograme de material abraziv ar fi fost introduse în compartimentul motor al corvetei "Emden”. Este vorba despre un tip de pietriș fin și dur, capabil să distrugă treptat componentele mecanice, fără să lase urme vizibile.
Experții descriu această metodă drept un "sabotaj silențios”, dificil de depistat la început, dar cu efecte devastatoare pe termen lung asupra motoarelor.
Un detaliu care ridică semne de întrebare este faptul că sudorul român ar fi continuat să lucreze în incinta șantierului naval timp de mai multe luni după presupusele acte de sabotaj, deși procuratura din Hamburg obținuse deja mandate de arestare pe numele ambilor suspecți.
Marian L. se află în prezent în arest preventiv la Hamburg.
Potrivit informațiilor apărute în presa germană, anchetatorii din domeniul securității statului analizează și varianta ca cei doi suspecți să fi fost recrutați de agenți ruși în zona de frontieră româno-ucraineană. Originea românului, dintr-o localitate aflată aproape de Ucraina, este considerată relevantă în acest context.