La întrebarea „Credeți că dezinformarea afectează societatea?”, răspunsurile au indicat un consens aproape unanim.
85% dintre respondenți au ales varianta „DA”, și consideră că dezinformarea are efecte negative asupra societății. Potrivit acestora, informațiile false sau scoase din context pot influența opiniile publice, pot alimenta neîncrederea și pot crea confuzie în rândul cetățenilor.
În schimb, 15% dintre participanți au răspuns „NU” și apreciază că fenomenul nu are un impact semnificativ asupra societății sau că efectele sale sunt limitate.
Rezultat sondaj
Sondajul face parte din proiectul „Diaspora creativă - gânduri pentru Acasă”, derulat de ȘtiriDiaspora.ro cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni. Proiectul urmărește să promoveze educația media, gândirea critică și implicarea civică, valorificând experiența românilor din diaspora și încurajând un dialog bazat pe informații corecte și verificate.
Votul reprezintă opinia cititorilor ȘtiriDiaspora. Oricine accesează site-ul poate vota. Nu este un eșantion reprezentativ pentru populația generală.