StiriDiaspora › Internațional › Avion prăbușit pe o autostradă din Germania. Două persoane au murit - VIDEO

Avion prăbușit pe o autostradă din Germania. Două persoane au murit - VIDEO

Foto: captură Bild
Două persoane au murit, după ce un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit pe o autostradă din Germania.

Două persoane au murit vineri după ce avionul de mici dimensiuni în care se aflau s-a prăbuşit pe o autostradă la nord-est de oraşul german Magdeburg, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei, relatează dpa.

Conform investigaţiilor iniţiale, niciun vehicul care circula pe autostrada A2 nu a fost implicat în accident, produs în cursul după-amiezii de vineri între oraşul Burg şi zona de servicii Krähenberge de pe autostradă.

Avionul a luat foc după ce s-a prăbuşit, a raportat poliţia. Circulaţia în direcţia Hanovra a fost închisă.

Serviciile de urgenţă din mai multe oraşe din apropiere şi serviciile de ambulanţă au fost trimise la locul accidentului.

Fotografiile au arătat pompierii stingând rămăşiţele unui avion cuprins de flăcări, la circa un kilometru de zona de servicii Krähenberge.

Autostrada A2 este una dintre cele mai importante rute de transport din Germania, care leagă zona metropolitană Berlin de landul vestic Renania de Nord-Westfalia.

Potrivit poliției, accidentul a avut loc în jurul orei 14:48 între Burg și zona de odihnă Krähenberge. 

 

Jurnalist cu peste 15 ani de experiență, specializat în monitorizare media, analiză de conținut și comunicare strategică. Redactor-șef adjunct al portalului ȘtiriDiaspora.ro și realizator al emisiunii „Departe de România”, care aduce în prim-plan vocile românilor din diaspora.
Alte știri de interes