Poliţia a anunţat că alte câteva persoane au fost rănite în atacul de la sinagogă. Serviciile de salvare susţin că unii dintre răniţi sunt în stare gravă.
Atacatorul a fost „neutralizat”, a menţionat poliţia.
Situaţia de securitate în Israel şi teritoriile palestiniene s-a înrăutăţit puternic în ultimele zile.
Un purtător de cuvânt al mişcării islamiste Hamas, care conduce în Fâşia Gaza, a declarat că atacul de vineri a fost o răzbunare pentru un raid al armatei israeliene în tabăra de refugiaţi din Jenin, în Cisiordania, de joi.
Nouă palestinieni au fost ucişi şi alţi 20 răniţi în ciocnirile cu soldaţii israelieni de la Jenin.
Israelul a anunţat că operaţiunea din Jenin a fost efectuată pentru a aresta membri ai grupării Jihadul Islamic
Israelul a anunţat că operaţiunea din Jenin a fost efectuată pentru a aresta membri ai grupării Jihadul Islamic. Gruparea a elogiat atacul armat din Ierusalimul de Est, dar nu l-a revendicat.
Potrivit serviciilor de urgenţă atacul armat a avut loc în cartierul Neve Yaakov, din Ierusalimul de Est, populat de colonişti evrei.
SUA au condamnat atacul „revoltător” de vineri din Ierusalimul de Est, unde un atac armat la o sinagogă s-a soldat cu cel puţin opt morţi.
„Este absolut revoltător. Condamnăm acest aparent atac terorist în termenii cei mai puternici”, a declarat purtătorul de cuvânt adjunct al Departamentului de Stat, Vedant Patel.