Poliția din Ingolstadt, Germania, a anunțat că cinci borcane „manipulate” au fost recuperate în siguranță înainte de a fi consumate, însă există suspiciunea că încă un recipient contaminat ar putea fi în circulație în Austria.
Producătorul HiPP a decis retragerea imediată a unui întreg sortiment de borcane cu hrană pentru copii din peste 1.000 de supermarketuri SPAR din Austria, ca măsură de siguranță. Unele surse indică faptul că retragerea a vizat chiar peste 1.500 de magazine.
Primul semnal de alarmă a venit după ce un client din landul Burgenland a predat autorităților un borcan suspect, care nu fusese consumat. Analizele de laborator au confirmat prezența otrăvii pentru șobolani într-un preparat de 190 de grame cu morcovi și cartofi destinat sugarilor.
Poliția a transmis că este posibil ca și un al doilea borcan contaminat să fi ajuns pe piață.
Suspiciune de șantaj: cerere de două milioane de euro
Compania HiPP susține că este victima unei tentative de extorcare. Potrivit publicației austriece Die Presse, un e-mail ar fi fost trimis companiei pe 27 martie, în care autorul cerea două milioane de euro până la 2 aprilie.
În mesaj, șantajistul amenința că, în caz contrar, două borcane cu hrană pentru copii vor fi otrăvite în fiecare dintre cele trei lanțuri de supermarketuri vizate din Austria, Cehia și Slovacia.
Reprezentanții companiei au transmis că incidentul „nu are nicio legătură cu procesul de fabricație sau cu calitatea produsului”, fiind vorba despre „o interferență criminală externă”.
Autoritățile le-au cerut părinților să verifice cu atenție produsele cumpărate. Borcanele suspecte aveau un autocolant alb cu un cerc roșu pe partea inferioară, iar unele prezentau capac deja deschis, deteriorat, fără sigiliul de siguranță sau un miros neobișnuit.
În Cehia și Slovacia au fost descoperite, de asemenea, borcane contaminate, iar toate produsele similare au fost retrase preventiv de la vânzare.