StiriDiaspora Știri Accident mortal la Brașov. Doi copii au murit pe loc. Alte trei victime rănite grav

Accident mortal la Brașov. Doi copii au murit pe loc. Alte trei victime rănite grav

Trei persoane rănite, într-un accident rutier. Impact grav între două autoturisme în județul Olt Sursa ISU Olt
Doi minori de 3, respectiv 14 ani, au murit într-un accident care s-a produs, duminică, pe un drum judeţean din Braşov, între localităţile Tărlungeni şi Budila, după ce două maşini şi o căruţă s-au ciocnit, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Braşov.

Potrivit sursei citate, un minor de 16 ani, conştient, politraumatizat, a fost preluat de un echipaj medical şi transportat la spital. De asemenea, doi adulţi cu traumatisme cranio-cerebrale şi traumatisme toracice au fost preluaţi de echipajele medicale şi transportaţi la spital.

ISU Braşov a intervenit cu o autospecială de descarcerare, o autospecială cu apă şi spumă şi patru ambulanţe SMURD. De asemenea, la intervenţie s-a alăturat un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanţă Braşov.

La testarea conducătorilor auto din punct de vedere al prezenţei alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0, infomază IPJ Braşov. Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele şi împrejurările producerii accidentului rutier, relatează Agerpres.

[citeste si]

Bogdan Bolojan Este redactor-șef al publicației ȘtiriDiaspora din anul 2017.Are o experiență de 13 ani în presă. A fost asistent de producție TV, apoi reporter de televiziune și în final drumul l-a dus în presa scrisă. A fost timp de doi ani redactor la DCNews.ro, iar apoi a preluat proiectul publicației ȘtiriDiaspora.ro.
Alte știri de interes